E adevărat că pentru a construi podul peste Dunăre, romanii au deviat cursul fluviului?

18.06.2019
E adevărat că pentru a construi podul peste Dunăre, romanii au deviat cursul fluviului?

Construcția unui pod peste Dunăre a fost, secole de-a rândul, o provocare pentru locuitorii spațiului carpato-danubiano-pontic. Primii care au reușit o astfel de minune inginerească au fost romanii. Se întâmpla în anul 103, iar inginer constructor era Apolodor din Damasc.

Podul a fost construit pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în orașul Drobeta-Turnu Severin, pentru a lega țărmul românesc de cel sârbesc.  Scopul podului a fost de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei regelui Decebal. Construcția celebrului pod a durat aproape doi ani, până în 105.

Când au fost construite primele șosele și poduri din România? Care a fost prima stradă pavată din București?

Cu o lungime de 1134 metri, podul, cunoscut sub denumirea de Podul lui Traian, a avut nevoie de 20 de piloni de susținere. Pentru a construi celebrul pod, romanii au decis să devieze cursul Dunării în amonte de zona unde avea să fie construit podul.

„Prin introducerea unor ţăruşi din lemn de stejar în albia fluviului, lipiţi unul de celălalt, se crea un fel de baraj şi în felul acesta apele izbindu-se de barajul respectiv îl ocoleau fie înspre partea sârbească de astăzi, fie înspre partea românească fiindcă se presupune că această manevră a fost făcută o dată pentru a permite construirea picioarelor dinspre malul sârbesc de astăzi spre mijlocul albiei şi a doua oară acest batardou a fost mutat spre malul românesc pentru a permite construirea pilelor din această parte”, a explicat istoricul Marin Neagoe Iulian pentru adevarul.ro.

Totodată, inginerii care au lucrat la pod au făcut-o într-o perioadă în care apele Dunării erau mai scăzute. Conform scrierii lui Dio Cassius podul avea aproximativ 18 metri în înălțime și 12 în lățime. La construcția podului s-a folosit un ciment special fabricat dintr-un mortar (puzzolana) adus special din Italia.

Nu se știe cu exactitate câți ani a fost folosit podul cu pricina. La ora actuală se păstrează din această construcţie a lui Apolodor din Damasc un fragment al pilei (picior de pod executat din piatră) pe malul Serbiei şi, resturile unei pile şi ale portalului pe malul românesc, la Drobeta.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot