Miracolul de la Fátima. Cum s-ar fi arătat Fecioara Maria credincioșilor?

13.10.2021
Miracolul de la Fátima. Cum s-ar fi arătat Fecioara Maria credincioșilor?

Miracolul de la Fátima a fost un eveniment major pentru credincioși și reprezintă, în prezent, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru catolici. Fátima este un oraș din Portugalia, iar în anul 1917 aici s-ar fi arătat Fecioara Maria. Evenimentul a fost observat de trei copii cărora li s-au transmis trei secrete importante pentru omenire.

Ce s-a întâmplat, în anul 1917, la Fátima?

Pe data de 13 mai 1917, doi frați, Jacinta (7 ani), Francisco Marto (11 ani) și verișoara lor Lucia dos Santos (10 ani), se aflau cu oile la păscut în apropiere de localitatea Fátima. Zona era denumită și încă este de localnici „Cova da Iria“ („Grota Sfintei Irina“). La un moment dat, cei trei copii au văzut o lumină puternică și silueta unei doamne care s-a apropiat de ei.

Aceasta le-a transmis micuților să se roage și să revină în fiecare zi de 13 a fiecărei luni. Când au ajuns acasă copiii au povestit părinților cele întâmplate, iar aceștia au împărtășit vestea și cu ceilalți localnici. Astfel că, de la lună la lună, în fiecare zi de 13 tot mai mulți oameni erau prezenți în apropiere de Fátima pentru a observa miracolul.

De fiecare dată, un nor își făcea apariția deasupra unui măslin, iar copiii îngenuncheau, se rugau și vorbeau cu cineva invizibil pentru restul lumii. Pe data de 13 iulie 1917, fetița Lucia dos Santos a anunțat lumea prezentă că Fecioara Maria i-ar fi spus că pe 13 octombrie va avea loc un miracol. La această dată au fost prezenți 70.000 de oameni din toate colțurile lumii și au așteptat pe o ploaie care nu se mai termina minunea promisă.

Potrivit celor prezenți, la un moment dat, ploaia a încetat brusc și nori is-au risipit, iar Soarele a apărut pe cer sub forma unui disc argintiu, care a început să se rotească cu viteză, proiectând fascicule. Acesta s-ar fi oprit de trei ori și tot de atâtea ori și-ar fi reluat rotirea, care ar fi durat aproximativ 10 minute. Astfel, Miracolul de la Fátima mai este denumit și Miracolul Soarelui. În această locație a fost ridicată o biserică de pelerinaj care aduce aminte de unul dintre cele mai importante momente pentru religia creștină-catolică.

Care sunt secretele de la Fátima?

Potrivit datelor catolice, pe data de 13 iulie 1917, copiii au primit de la Fecioara Maria trei secrete. Cele trei mari dezvăluiri se referă la descrierea Iadului, Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial și încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea.

Două dintre acestea au fost descoperite în anul 1941 într-un document scris de Lucia, la cererea lui José da Silva, Episcopul de Leiria. Pe cel de-al treilea secret, Lucia nu a vrut să îl dezvăluie, însă după mai multe presiuni din partea episcopului, a scris secretul într-un plic, care nu trebuia deschis până în anul 1960. Textul a fost făcut public de către Papa Ioan Paul al II-lea, în anul 2000, însă multă lume consideră că nu este relatat tot textul chiar dacă afirmațiile Vaticanului susțin contrariul.

Potrivit datelor provenite de la Biserica Catolică, primul secret este o descriere a Iadului și dezvăluie ce îi așteaptă pe oamenii care se abat de la cuvântul lui Dumnezeu.

Doamna noastră ne-a arătat o mare de foc, care părea a fi sub pământ. Cufundați în acest foc erau demoni și suflete în formă umană (cei osândiți). Cei din urmă erau ca ambra transparentă ce ardea, înnegriți sau ca un bronz șlefuiți, având forme omenești. Pluteau în acel foc, plutind în aer din cauza flăcărilor ce ieșeau din ei, împreună cu nori mari de fum, cădeau pe fiecare parte ca scânteile dintr-un foc imens, fără greutate sau echilibru, în mijlocul țipetelor și gemetelor de durere și disperare, care ne-au îngrozit și ne-au făcut să tremurăm de frică. Demonii se deosebeau de figurile osândiților prin asemănarea lor îngrozitoare și respingătoare de animale înspăimântătoare și necunoscute, toate negre și transparente precum cărbunii arzători. Această viziune a durat doar o clipă datorită bunătății Mamei noastre cerești, care la prima apariție ne-a promis să ne ducă în Rai. Altfel, cred că am fi murit de frică și groază, așa arată textul primului secret, potrivit Wikipedia.

Cel de-al doilea secret a prezis sfârșitul Primului Război Mondial și că va urma încă un conflict mondial dacă oamenii se abat de la cuvântul lui Dumnezeu. În cea de-a doua parte a textului se face referire la Rusia și dorința ca aceasta să fie îndreptată către Tatăl Ceresc.

Ați văzut iadul unde merg sufletele sărmanilor păcătoșilor. Pentru a-i salva, Dumnezeu voiește să înființeze în lume devoțiunea la Inima Mea Neprihănită. Dacă ceea ce vă spun se va face, multe suflete vor fi salvate și va fi pace. Războiul se va termina: însă dacă oamenii nu încetează să-L ofenseze pe Dumnezeu, un război și mai rău va începe în timpul pontificatului Papei Pius al XI-lea. Când veți vedea o noapte luminată de o lumină necunoscută, să cunoașteți că acest lucru este un semn mare dat de la Dumnezeu, că el este pe cale de a pedepsi lumea pentru crimele sale, prin intermediul războiului, foametei și persecuție împotriva Bisericii și împotriva Sfântului Părinte. Pentru a preveni acest lucru, voi cere consacrarea Rusiei la Inima Mea Neprihănită și împărtășania de reparație în fiecare sâmbătă a lunii. Dacă aceste cerințe sunt îndeplinite, Rusia va fi convertită și va fi pace, dacă nu, își va răspândi erorile sale în întreaga lume, provocând războaie și persecuții împotriva Bisericii. Cei buni vor fi martirizați, Sfântul Părinte va avea mult de suferit; diferite națiuni vor fi anihilate. În cele din urmă, Inima Mea Neprihănită va triumfa. Sfântul Părinte va consacra Rusia pentru mine și ea va fi convertită, iar o anume perioadă de pace va fi acordată omenirii (În Portugalia dogma Credinței va fi mereu păstrată etc. Nu spuneți acesta nimănui), așa arată textul celui de-al doilea secret, potrivit sursei citate mai sus.

Al treilea secret a fost dezvăluit cu greu de către Lucia, care se îmbolnăvise de gripă și pleurezie. Potrivit Vaticanului, textul face referire la persecuția creștinilor din secolul al XX-lea, dar și la tentativa de asasinare eșuată a Papei Ioan Paul al II-lea la 13 mai 1981.

Scriu ca un act de ascultare față de Tine, Dumnezeul meu, care mi-o ceri prin intermediul Excelenței Sale, Episcopul de Leiria, și al Preasfintei Tale Mame, care este și a mea. După cele două părți pe care le-am expus deja, am văzut în partea stângă a Stăpânei noastre, puțin mai sus, un Înger cu o sabie de foc în mâna stângă; scânteind, aceasta emitea flăcări care se părea că vor incendia lumea; dar ele se stingeau în contact cu splendoarea care ieșea din mâna dreaptă a Stăpânei Noastre în direcția lui: arătând pământul cu mâna sa dreaptă, Îngerul spuse cu o voce puternică: Pocăință! Pocăință! Pocăință! Și văzurăm într-o lumină imensă care este Dumnezeu: «ceva asemănător felului în care se văd persoanele în oglindă când trec prin fața ei» un Episcop îmbrăcat în alb «am avut presentimentul că este Sfântul Părinte». Diferiți alți Episcopi, preoți, călugări și călugărițe urcând pe un munte abrupt, în vârful căruia era o Cruce mare din trunchiuri neprelucrate, de parcă ar fi fost din stejari de plută cu scoarță cu tot; Sfântul Părinte, înainte de a ajunge aici, traversa un oraș mare pe jumătate în ruină, și aproape tremurând, cu pas șovăitor, copleșit de suferință și de durere, se ruga pentru sufletele cadavrelor întâlnite în cale; ajuns în vârful muntelui, prosternat în genunchi la piciorul Crucii mari, el fu ucis de un grup de soldați care au tras de mai multe ori cu arme de foc și cu săgeți, și în același fel muriră unii după alții ceilalți Episcopi, preoți, călugări și călugărițe și diverși laici, bărbați și femei din clase și categorii sociale diferite. Sub cele două brațe ale Crucii se aflau doi îngeri, fiecare cu o stropitoare de cristal în mână în care strângeau sângele Martirilor și cu acesta udau sufletele care se apropiau de Dumnezeu, așa arată cel de-al treilea secret, potrivit sursei citate mai sus.

A fost sau nu un miracol la Fátima?

Credincioși consideră ca Fecioara Maria le-a apărut copiiilor, fiindcă aceștia sunt inocenți și în felul acesta a vrut să să transmită mesajul Tatălui de pace și mântuire spirituală către omenire. Cu toate acestea, scepticii sunt de părere că nu este nicio dovadă reală a miracolelor și Lucia ar fi fost o fetiță cu o imaginație bogată care i-a influențat pe verișori săi.

Foto: Wikipedia.org 

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii... citește tot
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Despre Japonia poți să spui ce vrei, dar nu că este locul unde întârzie trenurile. Pe Internet circulă tot felul de știri legate despre trenurile din Japonia: ba că toate trenurile din țară... citește tot
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
Cine a fost măcar o dată în Israel sau a avut de-a face cu evrei tradiționaliști a putut observa că bărbații poartă pe cap o bucată de material. Aceasta se numește kippah și este un... citește tot