E adevărat că un bărbat a fost atât pitic cât și gigant, în timpul vieții sale?

20.11.2020
E adevărat că un bărbat a fost atât pitic cât și gigant, în timpul vieții sale?

Pare o utopie să spui despre un om că poate fi atât pitic, cât și gigant. Dar, acest lucru s-a întâmplat și a uimit lumea medicinii de la începului anilor 1900. Numele personajului? Adam Rainer.

Adam Rainer a primit ce și-a dorit

Adam Rainer este singurul om din istorie care a fost înregistrat atât ca pitic cât și ca om gigant, în timpul vieții sale. Bărbatul s-a născut în Graz, Austria-Ungaria. În anul 1917, la 18 ani, a fost măsurat și avea înălțimea de 122,55 cm, apoi în 1918, la 19 ani, a fost măsurat la 111,5 cm. O caracteristică tipică, definitorie a nanismului este ca un adult să aibă înălțimea sub 147 cm.

Viața lui Rainer a suferit o schimbare bruscă ca urmare a unei tumori hipofizare. Bărbatul a început să crească brusc, iar în anul 1932, la vârsta de 33 de ani, avea o înălțime de 218 cm. Din cauza gigantismului său, el a rămas în pat pentru tot restul vieții. Când a murit în 1950 (51 de ani), ajunsese la o înălțime de 234 cm.

Viaţa lui Adam Rainer

Când a izbucnit Primul Război Mondial, Rainer a încercat să se înroleze în armată, dar a fost respins din cauza faptului că era prea mic de înălțime și firav. Deși era mic de statură, rapoartele medicale din perioada menționată indică faptul că Rainer avea mâini și picioare anormal de mari pentru înălțimea sa. Când a încercat să se înroleze în armată, avea mărimea 43 la pantofi. După 3 ani, picioarele sale ajunseseră la mărimea 53.

La vârsta de 21 de ani, oamenii, de obicei, încetează să mai crească, însă la Adam a fost invers, iar în următorii zece ani de zile bărbatul a trecut de la statutul de pitic la cel de gigant. Între 1930 și 1931, Rainer a fost examinat de doctorii A. Mandl și F. Windholz, care au descoperit că suferea de o afecțiune cunoscută sub numele de acromegalie. În cazul lui Rainer, aceasta a fost cauzată de o tumoare pe glanda pituitară, care a dus la o supraproducție de hormoni de creștere în corpul său.

Cei doi medici au decis să extirpe tumora, care crescuse peste un deceniu. La câteva luni după operație, Rainer a fost din nou măsurat, iar înălțimea lui rămăsese aceeași. Între timp, bărbatul dezvoltase o curbură a coloanei vertebrale, din cauza înălțimii foarte mari, și după operație aceasta se accentuase, fapt care indica că era încă în creștere, deși într-un ritm mult mai lent.

Sănătatea lui Rainer a continuat să se deterioreze. Din nefericire, acesta a orbit la ochiul drept și nu mai auzea cu urechea stângă. În timp, deformarea coloanei vertebrale a devenit atât de pronunțată, încât acesta a rămas imobilizat la pat tot restul vieții.

Adam Rainer a rămas în istorie ca fiind singurul om care a fost atât pitic cât și gigant.

Așa arăta Adam Rainer când era pitic și după ce a devenit gigant

Foto: historicmysteries.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot