E adevărat că Părintele Cleopa a povestit că s-a întâlnit cu extratereștrii?

07.07.2020
E adevărat că Părintele Cleopa a povestit că s-a întâlnit cu extratereștrii?

Părintele Ilie Cleopa a fost unul dintre cei mai cunoscuți predecatori ai Moldovei. Cunoscuta față bisericească primea zilnic, la Mănăstirea Sihăstria din Neamţ, pe toți cei care căutau calea lui Dumnezeu și aveau nevoie de alinare. La un moment dat, Părintele Ilie Cleopa a povestit un episod incredibil: o întâlnire cu ființe nepământene.

În lucrarea biografică scrisă de arhimandritul Ioanichie Bălan, părintele Cleopa vorbește despre o întâlnire de-a dreptul extraordinară. Conform lucrării, întâlnirea ar fi avut loc în Postul Crăciunului.

„Eram într-o noapte la ora unu în bordei… când deodată aud: buf, buf, buf! Cutremur. Eu am ieşit să văd ce se aude, dar când am deschis uşa la bordei am văzut afară o lumină mare şi în lumină, o maşină de alamă cu multe roţi”, a rememorat Părintele Cleopa.

Acesta a continuat: „Din ea a coborât un om înalt, cu ochii mari, pe jumătate albi şi pe jumătate negri, care numai m-a întrebat ce caut aici . Atunci mi-am adus aminte ce zic Sfinţii Părinţi. Că dacă ai Sfintele Taine, Îl ai pe Hristos viu! Eu aveam Sfintele Taine într-o scorbură de brad în bordei. Şi când am văzut aşa, am intrat repede înăuntru, am cuprins bradul cu Sfintele Taine în braţe şi numai atât am zis Doamne Iisuse, nu mă lăsa. Să vezi tu atunci rugăciune când este dracul la uşă!”.

Părintele Cleopa afirmă că doar puterea credinței a făcut ca acea creatură să plece de la ușa sa: „Şi când m-am uitat din nou afară, l-am văzut cum se dădea înapoi alungat de puterea lui Iisus Hristos. Lângă bordei era o râpă mare unde a căzut acel duh necurat. Dar cum a căzut? Când a ajuns la râpă, s-a dat de trei ori peste cap cu tot cu maşină şi pe urmă a căzut şi s-a făcut un zgomot mare de mi-au ţiuit urechile până a doua zi la ora unu”.

Mărturisirea ciudatei întâlniri a fost înregistrată pe casetă video în anul 1993 și urcată pe YouTube mult mai târziu. E drept, Părintele nu pomenește de existența extratereștrilor, dar descierea este similară de cea făcută de arhimandritul Ioanichie Bălan.

Părintele Cleopa a murit pe data de 2 decembrie 1988, la vârsta de 86 de ani.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
CNA a decis că vedetele din România nu mai au voie să apară în reclamele la jocuri de noroc. În 2022, britanicii au aplicat o lege similară
CNA a decis că vedetele din România nu mai au voie să apară în reclamele la jocuri de noroc. În 2022, britanicii au aplicat o lege similară
Ca urmare a unei decizii votate miercuri în şedinţa publică a Consiliului Naţional al Audiovizualului, vedetele nu vor mai putea să apară în reclamele la jocurile de noroc pe TV, radio şi... citește tot
De la 1 ianuarie 2026, șoferii vor plăti o nouă taxă de drum! Ce este TollRO?
De la 1 ianuarie 2026, șoferii vor plăti o nouă taxă de drum! Ce este TollRO?
O nouă taxă de drum va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Aliniată la noile cerințe europene prevăzute de Directiva Eurovignette, schimbarea va avea un impact semnificativ asupra... citește tot
Cele mai stranii coincidențe dintre viețile președinților american Abraham Lincoln și J.F. Kennedy
Cele mai stranii coincidențe dintre viețile președinților american Abraham Lincoln și J.F. Kennedy
Istoria este plină de mistere și coincidențe bizare, dar puține se ridică la nivelul celor dintre doi dintre cei mai cunoscuți președinți americani: Abraham Lincoln și John Fitzgerald... citește tot