În tradiția folclorului românesc, o cantitate considerabilă de resurse atestă credința larg răspândită în „împărăția cerului”, ca parte constitutivă a imaginarului care circumscrie călătoria sufletului, după moarte.
Aceste tradiții și riturile funerare inspirate de acestea datează încă din secolul XXI, în timp ce originile lor par a fi pierdute in illo tempore, termen consacrat de Mircea Eliade pentru a denumi timpul mitic, „Marele Timp”, în care zeii au creat lumea.
Îngerii rebeli sau „diavolii” sunt expulzați din cer de către Arhanghelul Gavriil, care acționează conform poruncii lui Dumnezeu. Se împrăștie pe pământ, în ape sau rămân suspendați în aer, în starea provizorie de cădere neîmplinită.
Îngerii exilați în aer „inventează” granițe între cer și pământ, care sunt destinate să perceapă taxe vamale pentru sufletele ființelor umane, după trecerea lor peste pragul tanatic, pentru ca „sufletele nevinovate să meargă în Paradis și toți păcătoșii să fie prinși și trimiși în Iad”.
Intervalul care separă cerul și pământul este astfel definit ca un spațiu-graniță între tărâmul binelui și tărâmul răului, între Paradis și Iad. În interiorul acestui spațiu de frontieră, traiectoria sufletelor, după moarte, se desfășoară în diferite forme, conform logicii faptelor bune și a faptelor rele îndeplinite în timpul vieții pe pământ.
Traiectoria parcursă de suflet după moarte constituie un element comun al textelor gnostice și al textelor folclorice despre obiceiurile cerului. Viziunea amplă a teogoniei și cosmogoniei gnostice, reprezentarea universului, a celor nouă ceruri, a traumelor și a fericirilor înălțării care se desfășoară pe fundalul unei teologii complexe a răscumpărării și condamnării, a confruntării dintre bine și rău, completează simplitatea rustică a zidurilor construite de-a lungul drumului ceresc care duce de la pământ la poarta Paradisului.
Imaginarul folcloric al cerului își are originea în imaginarul gnostic al eonilor și arhonilor, al trecerii inițiaților prin sferele planetare și cerurile intermediare. Pe vremuri, oamenii erau de părere că lumea este împărţită pe mai multe trepte, iar al nouălea cer era destinat „preafericiţilor”. Cu alte cuvinte, cel care se simte în al nouălea cer tinde către Paradis, către fericirea veșnică.
Foto:Pexels.com
