Wolfgang Amadeus Mozart, unul dintre cele mai mari genii muzicale ale omenirii, a lăsat în urmă o moștenire culturală inestimabilă. Cu toate acestea, sfârșitul vieții sale este învăluit într-un mister care continuă să fascineze și să intrige: nimeni nu știe cu exactitate unde se află osemintele sale. Contrar legendelor urbane și dramatizărilor de la Hollywood (cum este celebrul film Amadeus), Mozart nu a fost aruncat la gunoi și nici nu a fost un paria sărac pe care societatea l-a uitat în clipa morții. Realitatea din spatele mormântului său „părăsit” are mult mai mult de-a face cu politica, reformele sociale și obiceiurile vremii, decât cu o presupusă mizerie neagră.
În decembrie 1791, la vârsta de doar 35 de ani, Mozart se stinge din viață la Viena. Înmormântarea sa a fost una modestă, iar trupul său a fost depus într-o groapă comună ne आलाcată (fără cruce sau monument individual) în cimitirul Sankt Marx.
De aici a luat naștere mitul că compozitorul a murit în sărăcie lucie și a fost abandonat de prieteni și familie. În realitate, deși avea datorii (din cauza stilului de viață extravagant), Mozart câștiga sume substanțiale și se bucura de un respect imens în rândul elitei vieneze.
De ce a avut, atunci, o înmormântare atât de obscură?
Răspunsul la această întrebare poartă un nume: Împăratul Iosif al II-lea al Austriei. Un monarh iluminat, dar extrem de pragmatic, Iosif al II-lea a implementat o serie de reforme drastice pentru a moderniza imperiul și a reduce cheltuielile considerate inutile.
Printre aceste măsuri s-au numărat și noile reglementări privind igiena publică și ritualurile funerare:
Interzicerea înmormântărilor în biserici și orașe: Din motive sanitare, cimitirele au fost mutate la periferie.
Mormintele comune: Pentru clasa medie (din care făcea parte și Mozart, ca cetățean de rând, nu nobil), s-a impus înmormântarea în gropi comune, unde erau așezate între 4 și 5 cadavre.
Economia de spațiu și resurse: Sicriul era folosit doar pentru transportul trupului până la cimitir. Mortul era adesea coborât în groapă într-un sac de pânză, iar deasupra se punea var nestins pentru a accelera descompunerea.
Fără monumente funerare: Împăratul considera că monumentele mari din cimitire sunt o risipă de bani și un focar de mândrie deșartă. Luxul funerar era rezervat exclusiv înaltei aristocrații.
Prin urmare, Mozart a fost înmormântat exact așa cum cerea legea statului pentru statutul său social. Soția sa, Constanze, și prietenii apropiați nu l-au abandonat, ci pur și simplu au respectat normele legale și protocolul vienez de la acea vreme, care descuraja inclusiv prezența cortegiului funerar la cimitir.
Sistemul implementat în cimitirul Sankt Marx avea o logică strict economică. Gropile comune nu erau veșnice. După o perioadă de 7 până la 10 ani, când se considera că trupurile s-au descompus complet, gropile erau săpate din nou, oasele vechi erau îndepărtate (și adesea măcinate sau mutate în osuare comune), iar spațiul era reutilizat pentru noi decedați.
Când Constanze, soția lui Mozart, a vizitat cimitirul pentru prima dată, la câțiva ani după moartea artistului, a descoperit că era deja imposibil de identificat locul exact unde fusese depus trupul soțului ei. Groapa fusese deja „reciclată”.
„Tradiția vremii a făcut ca trupul lui Mozart să aparțină pământului în cel mai literal mod posibil, dizolvându-se în istoria Vienei fără a lăsa o adresă fixă.”
Povestea devine și mai bizară în secolul al XIX-lea. Un gropar din cimitirul Sankt Marx, pe nume Joseph Rothmayer, a susținut că a marcat locul exact unde îl îngropase pe Mozart și că, atunci când groapa a fost redeschisă în 1801, a sustras craniul compozitorului.
Acest craniu a trecut prin mâinile mai multor colecționari și anatomiști, ajungând în cele din urmă în posesia Fundației Internaționale Mozarteum din Salzburg în 1902.
Cu toate acestea, misterul nu a fost rezolvat:
În 2006, experții în genetică au realizat teste ADN avansate, comparând materialul genetic din craniu cu cel din dinții unor schelete descoperite în mormântul familiei Mozart (bunica și o verișoară directă).
Rezultatele au fost complet neconcludente și au adâncit misterul: ADN-ul scheletelor din mormântul familiei nu se potrivea nici măcar între ele, sugerând că fie mormântul familiei conținea alte persoane, fie craniul atribuit lui Mozart aparținea unui străin.
Astăzi, dacă vizitați Cimitirul Central din Viena (Zentralfriedhof), veți găsi un monument funerar impresionant dedicat lui Mozart, aflat alături de mormintele lui Beethoven, Schubert și Strauss. Însă acel mormânt este gol – este doar un cenotaf, un monument comemorativ.
În mod ironic, cel care a oferit lumii unele dintre cele mai organizate, matematice și divine structuri muzicale, își petrece eternitatea într-un haos pământesc absolut anonim. Poate că, în mod simbolic, lipsa unui mormânt fizic ne amintește că Mozart nu aparține unui singur petic de pământ din Viena, ci întregii lumi, prin muzica sa care refuză să moară.
