De ce nu avem degetele de la mână de aceeași lungime?

20.02.2018
De ce nu avem degetele de la mână de aceeași lungime?

„Dă-mi o mână de ajutor!”. Această expresie nu ar mai fi sunat astfel dacă am fi avut toate degetele de la mână de aceeași lungime. Nu de alta, dar spre deosebire de restul primatelor, avem degetele de lungimi diferite și acesta nu este un lucru deloc rău. Puse laolaltă, acestea formează „mâna perfectă”.

Mâna umană este extrem de diferită față de ceea ce au animalele. Caracteristica distinctivă a mâinii umane este abilitatea prin care degetul mare poate să intre în contact cu fiecare dintre cele patru degete ale aceleiași mâini. Chiar dacă nu se știe cu certitudine, specialiștii cred că acesta este principalul motiv pentru care lungimile degetelor de la mâini sunt diferite.

Când a apărut mâna umană modernă?

Nu este clar când a apărut mâna umană modernă, însă arheologii tind să creadă că aceasta și-a încheiat evoluția acum aproximativ 800.000 de ani.

Mâinile strămoșilor noștri care au trăit pe Pământ cu milioane de ani înaintea noastră erau asemănătoare cu cele ale cimpanzeilor moderni, ale căror palme și degete sunt mult mai lungi și degetul mare mult mai scurt și mai lipsit de forță, în comparație cu restul palmei. Aceste mâini au evoluat pentru a se adapta mersului și cățărării prin copaci. Astfel, aceștia aveau degetele curbate, iar vârfurile degetelor nu aveau oasele ample.

De ce oamenii ridică pupilele ochilor când se gândesc la ceva?

În general, această mână pe care o au cimpanzeii funcționează foarte bine pentru a se agăța de ramurile copacilor, dar dă greș când trebuie să strângă ceva mai mic. Mâna cimpanzeilor are forță redusă și precizie puțină tocmai din cauza faptului că mâinile acestor animale sunt concepute să aibă palme și degete mai lungi.

La oameni, mâinile au oase puternice de susținere. Acestor oase li s-a adăugat și ceva grăsime care oferă o protecție suplimentară pentru mână și ajută, de asemenea, la prinderea obiectelor. Față de cimpanzei, degetul nostru mare are trei mușchi suplimentari, ce permit o opozabilitate completă și confortabilă.

Mana umană are cinci degete

Epoca de piatră, responsabilă de evoluția mâinii

Cercetătorii au ajuns la concluzia că oamenii au astfel mâna pentru o prindere mai bună, mai puternică și mai fină. Utilizarea uneltelor de piatră datează cu aproximativ 3,4 milioane de ani în urmă, iar în urmă cu 1,7 milioane de ani au apărut primele unelte mai bine lucrate. Astfel, din moment ce forța și dexteritatea mâinilor sunt necesare pentru a face și utiliza instrumente mai bune, mâna a evoluat spre forma ei de astăzi.

Care a fost primul, oul sau găina?

O altă teorie susține că actuala formă a mâinii este rezultatul violenței de care a dat dovadă omul pentru a supraviețui. Mâna umană devine o adevărată armă atunci când ia forma pumnului. Astfel, suprafața mai mică a pumnului oferă o lovitură cu forță mai mare.

Ce este mâna?

Conform definiției, mâinile (med./lat.: manus, pl. manūs) sunt cele două extremități prehensile și prevăzute cu degete ale membrelor superioare umane (și ale celorlalte primate). Totodată, mâna este principalul organ al manipulării.

Foto: pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
Mit sau realitate: în Japonia, angajatul care ajunge primul parchează pe locul cel mai îndepărtat de intrare
În ultimii ani, internetul a fost inundat de anecdote care pun în lumină cultura muncii din Japonia – un sistem adesea admirat pentru disciplină, respect și spirit colectiv. Una dintre cele... citește tot
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot