Există anumite regionalisme menite să stârnească zâmbetul celor care le aud pentru prima dată. Și ardelenii au multe cuvinte ce par de neînțeles pentru cei ce locuiesc în alte regiuni ale țării. Cum stă treaba cu ceasul de perete numit generic „chelerete”?
Puțini sunt cei care știu că există ardeleni din nordul României care îi spun ceasului de perete „chelerete”. De unde până unde? Ei bine, există și o explicație pe cât de veridică, pe atât de amuzantă. Substantivul își are originea în limba franceză și termenul de „chelerete” defineşte ceasul de perete.
De unde vine expresia „a ține de șase”
Geneza cuvântului se leagă de trecerea trupelor lui Napoleon prin această regiune, în drum spre Rusia în anul 1812. ”Atunci când au venit armatele franceze şi intrau în case, se minunau când vedeau pe perete ceasuri şi întrebau, în franceză, quelle heure est-il”, a explicat pentru adevarul.ro profesorul dr. Ilie Gherheş. Altfel, ardelenii nu spun „timp”, ci „vreme”, iar „ceasurile” țin locul tradiționalelor „ore”.
Printre regionalismele din Ardeal se mai numără „batoză” (mașină agricolă), „acareturi” (constructii auxiliare ce tin de o gospodarie), „bitang” (bastard), „copaci” (potcovar), „tocană” (mămăligă), „picioici” (cartofi), „oiagă” (sticlă), „blid” (farfurie), „movosin” (violet).
Un regionalism denumește un fapt de limbă caracteristic unei sau unor anumite varietăți regionale a(le) unei limbi (dialect, grai), adică limitat la o anumită regiune. Acesta se identifică prin diferența pe care o prezintă față de ceea ce prevăd normele limbii standard. Regionalismele sunt de mai multe feluri: lexicale (curechi, în graiul moldovenesc – „varză”), frazeologice (a umbla lela, în Moldova, „a umbla fără rost”), fonetice (frace în graiul bănățean a cuvântului „frate”) și gramaticale (eu lucru, în Crișana – „lucrez”).
Foto: carmenalbisteanu.ro
