De ce ardelenii îi spun ceasului „chelerete”? De unde vine explicația?

17.05.2018
De ce ardelenii îi spun ceasului „chelerete”? De unde vine explicația?

Există anumite regionalisme menite să stârnească zâmbetul celor care le aud pentru prima dată. Și ardelenii au multe cuvinte ce par de neînțeles pentru cei ce locuiesc în alte regiuni ale țării. Cum stă treaba cu ceasul de perete numit generic „chelerete”?

Puțini sunt cei care știu că există ardeleni din nordul României care îi spun ceasului de perete „chelerete”. De unde până unde? Ei bine, există și o explicație pe cât de veridică, pe atât de amuzantă. Substantivul își are originea în limba franceză și termenul de „chelerete” defineşte ceasul de perete.

De unde vine expresia „a ține de șase”

Geneza cuvântului se leagă de trecerea trupelor lui Napoleon prin această regiune, în drum spre Rusia în anul 1812. ”Atunci când au venit armatele franceze şi intrau în case, se minunau când vedeau pe perete ceasuri şi întrebau, în franceză, quelle heure est-il”, a explicat pentru adevarul.ro profesorul dr. Ilie Gherheş. Altfel, ardelenii nu spun „timp”, ci „vreme”, iar „ceasurile” țin locul tradiționalelor „ore”.

Printre regionalismele din Ardeal se mai numără „batoză” (mașină agricolă), „acareturi” (constructii auxiliare ce tin de o gospodarie), „bitang” (bastard), „copaci” (potcovar), „tocană” (mămăligă), „picioici” (cartofi), „oiagă” (sticlă), „blid” (farfurie), „movosin” (violet).

Ce este un regionalism?

Un regionalism denumește un fapt de limbă caracteristic unei sau unor anumite varietăți regionale a(le) unei limbi (dialect, grai), adică limitat la o anumită regiune. Acesta se identifică prin diferența pe care o prezintă față de ceea ce prevăd normele limbii standard. Regionalismele sunt de mai multe feluri: lexicale (curechi, în graiul moldovenesc – „varză”), frazeologice (a umbla lela, în Moldova, „a umbla fără rost”), fonetice (frace în graiul bănățean a cuvântului „frate”) și gramaticale (eu lucru, în Crișana – „lucrez”).

Foto: carmenalbisteanu.ro

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Ce s-ar întâmpla dacă un cutremur cu magnitudinea de 10 grade pe scara Richter ar lovi Pământul?
Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată de la începutul măsurătorilor seismice moderne a fost cel din Valdivia (Chile), din 22 mai 1960, care a atins o magnitudine de 9,5 pe scara... citește tot
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
Cum funcționează dependența? Mecanismele psihologice din spatele adicției
De ce continuă cineva să facă un lucru despre care știe că îi face rău? Este una dintre întrebările care fac dependența atât de greu de înțeles din exterior. Dacă o persoană vede... citește tot