Unul dintre principiile de bază ale democrației este votul, metoda prin care fiecare cetățean adult poate să-și aleagă reprezentanții. Odată cu apariția votului a apărut și fraudarea acestuia. Totuși, cât de vechi este votul și în ce stat s-a folosit pentru prima dată și cum reușeau românii să fraudeze alegerile în urmă cu 150 de ani?
În Grecia şi Roma Antică, la începuturile democraţiei, sufrajul avea o formă primitivă și votul se făcea prin ridicarea mâinilor. Republica Franceză a fost primul stat din lume care a introdus votul universal, la sufragiul din anul 1792. Totuși, în acea perioadă votau doar bărbații. Pe 21 septembrie 1792, regele Franței Ludovic al XVI-lea a fost înlăturat în mod formal, încheind astfel monarhia franceză. În majoritatea țărilor dezvoltate, femeile au primit drept de vot abia în anul 1918. În România, femeile au primit dreptul de a vota în anul 1938.
De ce Bucureștiul se mai numește și „Micul Paris”? Cine i-a dat această poreclă?
Când vine vorba despre fraudarea voturilor, românii nu au dus niciodată lipsă de imaginație. Înainte de 1850, doar boierii bogați votau în țările române. Acest lucru nu-i oprea pe aceștia, care, dacă alegerile erau în zile diferite, își puneau cei mai buni cai la trăsură și mergeau de la București (unde locuiau în mod normal) la moșiile de la țară, ca să mai voteze o dată.
Și turismul electoral are o istorie îndelungată pe plaiurile mioritice. De exemplu, în anul 1885 opoziția se plângea că trăsurile administrației erau folosite ca să ducă alegătorii la mai multe secții de votare. Aceeași opoziție se plângea că a fost folosit un tren special t pentru a aduce alegători din provincie la București.
Șeful liberalilor din Vrancea, Nicolae Săveanu, este inventatorul metodei „Suveică”. Cum funcționa metoda? La alegerile pentru Camera Deputaţilor şi la Senat votul era cu buletine închise în plic, scrie adevarul.ro.
Unul dintre agenţii partidului care avea interes să fraudeze fura plicul ştampilat din birou, îl umplea cu buletinele candidaţilor partidului şi îl dădea mai departe alegătorului care făcea jocul partidului său. Alegătorul, după ce ducea plicul în cabina de vot, avea sarcina facilă de a aduce afară plicul primit de la comisie, astfel că operaţiunea continua până la nesfârşit, fix ca o „Suveică”.
