Cine a fost Socrate? Cum a influențat grecul gândirea filozofică?

01.02.2021
Cine a fost Socrate? Cum a influențat grecul gândirea filozofică?

Socrate a fost una dintre multele personalități ale Greciei antice. Gândirea și învățăturile sale au influențat și schimbat multe dintre concepțiile vremii despre societate, om și lupta interioară dintre bine și rău. Filozoful a luptat pentru ca individul să fie caracterizat de modestie, omenie, empatie, virtuții care la timpul acela erau considerate o slăbiciune.

Citatul care a rămas în istorie și surprinde cel mai bine gândirea lui Socrate despre lume și tot ce ne înconjoară este:

Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic.

Tocmai această simplitate i-a adus și sfârșitul vieții, fiind condamnat într-un proces, mai mult sau mai puțin fictiv.

Viața lui Socrate

Filozoful s-a născut în Alopeke, o unitate administrativă din Grecia acelor vremuri. Era anul 470 î. Hr., iar iubirea dintre mama Phainarete și tatăl Sophroniscos a dat naștere unuia dintre cele mai importante personalități a Atenei antice.

Tinerețea a fost una normală pentru un copil din Atena și a studiat muzică, gimnastică și gramatică. Potrivit datelor istorice, gândirea lui Socrate a fost influențată de doua femei: Aspasia din Milet, o curtezană, și Diotima din Mantineea, o preoțească. Se pare că așa a învățat filozoful că dragostea este temelia pentru toate lucrurile bune.

Despre viața personală nu se știu multe, însă este cert faptul că a fost căsătorit căsătorit cu Xantipa, cu care a avut trei copii, Lamprocles, primul născut, Sophroniscos și Menexenos.

Socrate a fost curajul întruchipat

În acea perioadă existau tot felul de conflicte sângeroase în Grecia antică, iar Socrate nu s-a dat înapoi de la luptă. El a luat parte la trei campanii militare în calitate de infanterist. A luptat în războiului peloponesiac, la asediul Potideei, în Chalcidica, între anii 432 î.Hr. și 429 î.Hr., fiind tovarăș de arme cu Alcibiade, un general și politician atenian, pe care-l salvează atunci când acesta, rănit, era cât pe ce să cadă în mâinile dușmanului. După 5 ani, Socrate se regăsește în bătălia de la Delion, unde trupele ateniene sunt zdrobite de către tebani, iar în 422 î.Hr., el participă la expediția pentru cucerirea orașului Amfipolis.

Filozofia de viață a lui Socrate?

Toată viața lui Socrate a fost caracterizată de răbdare, simplitate și o stăpânire de sine capabile să înfrunte orice încercare. Îi plăcea să se îmbrace modest, indiferent de evenimente. Mânia, ieșirile violente, dușmănia îi erau necunoscute.

Unul dintre lucrurile pe care Socrate le ura era aroganța oamenilor și faptul că se înconjoară de obiecte de care nu au nevoie pentru a fi fericiți. Un citat al sau a rămas celebru când într-o piațetă, văzând atâta forfotă, pentru a cumpăra lucruri, a exclamat: „Câte lucruri de care eu nu am nevoie există!”

Aristotel a spus despre Socrate că a introdus în gândirea filosofică „raționamentele inductive” și „definițiile genera­le”. Platon și Xenofon au lăudat mereu gândirea atenianului, pe care l-au citat mai mereu.

Cum a murit Socrate?

Moartea lui Socrate este tragică, el fiind condamnat la moarte datorită gândirii sale filozofice, în anul 399 î. Hr. Sfârșitul vieții atenianului a făcut ca în citadelă să fie semn de doliu național, teatrele și palestrele s-au închis, măsuri cu totul excepționale pentru acele timpuri.

Acuzele aduse lui Socrate veneau din partea unor vanitoși, care nu suportau că tinerii îl admirau pe filozof. Drept urmare acesta era văzut ca un pericol social. Socrate a fost acuzat de către Meletos, Anytos și Lycon, iar în document se scria: „Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurământ pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaște zeii recunoscuți de cetate și de a introduce divinități noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea”.

Tablou pictat de Jacques-Louis David, în anul1787, cu moartea lui Socrate. Este expus la Metropolitan Museum of Art din New York.

Procesul a fost o mascaradă, care a dorit să înăbușe gândirea liberatoare a lui Socrate, conform căreia omul trebuie să gândească dincolo de prezent și concepțiile vremii. Pentru asta a fost condamnat la moarte, fiind obligat să bea o fiertură otrăvitoare de cucută.

Pentru gândirea sa excepțională și pentru faptul că a fost condamnat la moarte pe nedrept, în anul 2012, filosoful antic grec Socrate a fost achitat, după 2500 de ani de la moarte, într-un proces rejudecat, simbolic, în Grecia. Socrate a fost reprezentat de 10 avocați și apărători ai drepturilor omului, rejudecarea procesului fiind organizată de Fundația Onassis.

Foto: Wikipedia

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
Curiozități despre perioada sărbătorilor la români. De ce călăresc copiii porcul?
Curiozități despre perioada sărbătorilor la români. De ce călăresc copiii porcul?
Cine nu a văzut măcar o dată un copil călărind porcul abia tăiat în gospodărie? Conform unei tradiții întâlnită des în satele românești, copiii se pozează călare pe porc, ca să fie... citește tot
O sculptură invizibilă a fost vândută pentru 15.000 de euro. Artistul: „Vidul nu este altceva decât un spațiu plin de energie”
O sculptură invizibilă a fost vândută pentru 15.000 de euro. Artistul: „Vidul nu este altceva decât un spațiu plin de energie”
În luna mai 2021, casa de licitații Art-Rite din Milano a găzduit unul dintre cele mai bizare și controversate evenimente din istoria artei moderne. Artistul italian Salvatore Garau, în vârstă... citește tot
Cum s-a răzbunat Michelangelo Buonarroti pe un cardinal care i-a criticat opera?
Cum s-a răzbunat Michelangelo Buonarroti pe un cardinal care i-a criticat opera?
În timp ce picta Capela Sixtină, un cardinal a criticat opera, spunând că e o porcărie. Drept răzbunare, Michelangelo l-a pictat pe cardinal în Iad, cu urechi de măgar și cu un șarpe care... citește tot