Toată lumea a auzit sau a folosit expresia e „zgârcit ca Hagi Tudose”. Totuși, cine a fost celebrul Hagi Tudose, cel care întruchipează avarul absolut în spațiul carpato-danubiano-pontic?
„Hagi-Tudose” este numele unei piese de teatru din anul 1912 semnată de Barbu Ștefănescu Delavrancea. Nuvela cu același nume a fost publicată cu 9 ani înainte. Totuși, se pare că o primă variantă a nuvelei a apărut în 1887 în revista Lupta literară.
În nuvela Hagi-Tudose, Barbu Ștefănescu Delavrancea prezintă viata unui hangiu scoțând în evidență principala sa trăsătură de caracter: zgârcenia. Povestea este simplă: de la cele mai fragede vârste, hagiul tot strângea și strângea, și cand a crescut a fost luat de un negustor ca ucenic la o prăvălie.
„Zgârcenia sa delirantă e împinsă dincolo de pierderea instinctului său de supraviețuire” George Călinescu
După moartea negustorului, pravalia i-a rămas lui Hagi Tudose și deși și până atunci strângea și strangea cu disperare bani, din acel punct Hagi-Tudose o ia razna, banii posedându-l și devenind singura sa menire. În cele din urmă acesta moare în mizerie fără să fi apucat să-și facă vreo plăcere în timpul vieții.
Astfel, Hagi Tudose intră în categoria selectă a personajelor zgârcite precum Avarul lui Molière, Père Grandet al lui Honoré de Balzac sau Moș Costache al lui George Călinescu.
Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost membru al Academiei române și primar al Capitalei. De-a lungul vieții sale, el a mai fost scriitor, orator și avocat. Acesta s-a născut pe 11 aprilie 1858, în București, într-o familie modestă. S-a căsătorit cu Marya, o femeie inteligentă, licenţiată în matematică şi filosofie, profesoară de pedagogie, și a avut patru fete. El a murit pe 29 aprilie 1918, la vârsta de 60 de ani, la Iași, însă operele sale au rămas în istorie.
Barbu Ștefănescu avea rădăcini în Vrancea, acolo unde bunicii și părinții lui s-au născut. Scriitorul a avut o admirație deosebită pentru bunicul său și a ales să folosescă pseudonimul Delavrancea, negând numele Ștefănescu.
“Numele de Ştefănescu n-a fost al meu şi nu l-au purtat nici părinţii, nici bunicii mei”, susținea la vremea respectivă Barbu Ștefănescu.
