Ielele fac parte din mitologia românească și sunt considerate niște făpturi supranaturale. Din cauza inconsecvenței folclorului nu li s-a putut stabili un profil precis, însă se crede că ar lua forma unor ființe feminine cu puteri magice și de seducție. Despre iele s-a spus că ar avea puteri precum Nimfele, Naiadele, Driadele și Sirenele.
Numele ielelor nu are o origine precisă, iar specialiștii în domeniu au înaintat tot felul de ipoteze fanteziste. Trebuie specificat de la bun început că ielele nu reprezintă un nume, ci un substantiv care seamănă din punct de vedere fonetic cu pronumele personal, la persoana a treia, plural, feminin „ele”.
Așadar, numele ielelor a fost înlocuit cu atribute clasificate în două categorii:
Din cauza originii incerte folclorul a înregistrat, de-a lungul timpului, câteva nume individuale precum: Adela, Ana, Bugiana, Dumernica, Drăgaia, Foiofia, Lăcrimioara, Lacargia, Lemnica, Liodiana, Liana, Magdalina, Oprișana, Oana, Ogrișteana, Păscuța, Roșia, Rudeana, Ruja, Ruxanda, Simioana, Sandălina, Tiranda, Todosia, Trandafira.
Potrivit legendelor, ielele apar noaptea la lumina lunii în hore sau dansând, în locuri retrase, complet dezbrăcate sau având pe ele doar câteva veșminte vaporoase și cu clopoței la picioare. De cele mai multe ori, aceste făpturi sunt văzute precum niște năluci, cu aspect iluzoriu de femei vesele.
Numărul acestora nu este precis, însă de cele mai multe ori ele sunt în grupuri de 7 sau 3, iar în Oltenia se presupune că ar fi fiicele lui Alexandru Macedon: Catarina, Zalina și Marina. Potrivit folclorului, acestea sunt liniștite, însă dacă sunt ofensate sau văzute în timpul dansului se răzbună. Se spune că ielele beau apă din fântâni, iar cine va gusta după ele va muri. De aceea, există tot felul de descântece pentru a scăpa de mânia lor.
Voi Ielelor
Măiastrelor
dușmane oamenilor
stăpânele vîntului
doamnele pământului
ce prin văzduh zburați
pe iarbă lunecați
și pe valuri călcați
vă duceți în locuri depărtate
în baltă, trestie, pustietate
unde popă nu toacă
unde fată nu joacă.
Vă duceți în gura vîntului
să vă loviți de toarta pământului.
În poeziile populare culese de Vasile Alecsandri, ielele apar ca stăpânele vântului. Aceste făpturi fantastice au reprezentat o sursă de inspirație pentru literatura română, iar Mircea Eliade s-a insirat şi el din mitul ielelor creând ”Noaptea de Sânziene” şi ” La ţigănci”.
În clipa următoare, se simţi prins de mâini şi fetele începură să se învârtească în cerc, strigând şi şuierând, şi parcă vocile veneau de foarte departe. – N-ai ghicit! N-ai ghicit! auzi el ca prin vis. Încercă să se oprească, să se smulgă din mâinile acelea care-l învârteau în iureş, ca într-o horă de iele, dar îi fu peste putinţă să se desprindă. (La ţigănci)
Potrivit folclorului ielele sunt surorile rele ale Sânzienelor, alte creaturi magice din mitologia românească.
Foto: sorinprof.blogspot.com și fanatik.ro
