Care sunt diferențele dintre un Labrador și un Golden Retriever?

05.11.2021
Care sunt diferențele dintre un Labrador și un Golden Retriever?

Labradorul și Golden Retrieverul sunt două rase de câini asemănătoare ca aspect, fapt care crează confuzie pentru oameni care nu reușesc să le deosebească.  Cu toate acestea, cele două rase au destule aspecte diferite. Ambele sunt foarte calme și devotate stăpânului, astfel că sunt folosite pentru a ajuta persoanele cu handicap.

Diferențele dintre un Labrador și un Golden Retriever

Golden Retrieverul este originar din Scoția și a fost crescut pentru a ajuta la vânătoarea de păsări, fiind o combinație perfectă din rasele Setter şi Spaniel. Labradorul, în schimb, a fost crescut pentru prima dată în Newfoundland și ajuta la pescuit. Așa cum îi spune și numele Golden Retrieverul este doar de culoare aurie, în timp ce Labradorul poate avea și nuanțe de negru, galben sau chiar ciocolatiu.

Ambele rase de câini sunt masive, robuste și se aseamănă foarte mult, drept pentru care multă lume le confundă, însă dacă patrupedele sunt puse una lângă cealaltă se pot observa diferențe cu ochiul liber. În primul rând, Labradorul este mai mare decât Golden Retrieverul, iar temperamentul primului nu este la fel de calm ca al celui de-al doilea.

În ceea ce privește îngrijirea, Labradorul are nevoie de mai mult de o periere pe săptămână pe durata primăverii, fiindcă năpârlește foarte mult. În restul anului, blana acestuia nu necesită mai mult de două perieri la 10 zile. De cealaltă parte, Golden Retrieverul este mai pretențios, fiindcă are blana mai lungă și se poate încâlci. Acesta năpârlește și el primăvara, însă nu la fel de mult ca Labradorul, dar necesită o atenție deosebită în ceea ce privește pielea, fiindcă aceasta nu dezvoltă anumite uleiuri protectoare.

Un Labrador sănătos poate ajunge până la greutatea de 45 de kg, în timp ce greutatea unui Golden Retriever la maturitate variază între 20 și 25 de kg. Ambele rase sunt renumite pentru inteligență lor și faptul că le place viața de familie și să le facă pe plac stăpânilor. Câinii din rasa Golden Retriever sunt mai dependenți de stăpânii lor, în timp ce Labradorii sunt un pic mai independenți prin natura lor.

Pe lângă faptul că sunt câini de vânătoare excelenţi, câinii din rasele Golden Retriever şi Labrador reprezintă alegerea perfectă pentru multe servicii: ghidarea orbilor, căutare şi salvare, detectarea drogurilor, precum şi pentru concursuri de instruire a agilităţii şi a ascultării. Dacă Golden-ii se pretează mai bine la activităţi de salvare, Labradorii sunt întalniţi mai des în randul câinilor dresaţi special pentru a ajuta persoanele cu disabilităţi, potrivit animale.maxi-pet.ro.

Foto: sugarthegoldenretriever.com și eskipaper.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Cine a fost Gheorghe Eminescu, unul dintre urmașii poetului? A murit târziu, cu un an înainte de Revoluția din 1989!
Gheorghe Eminescu, nepotul Luceafărului, care a trecut din tranșeele de la Mărășești în celulele de la Jilava și Aiud: a purtat un nume uriaș, dar și-a câștigat singur locul prin curaj... citește tot
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Cine a întemeiat prima colonie britanică în America?
Răspunsul la această întrebare nu este atât de simplu pe cât pare la prima vedere, deoarece istoria colonizationale britanice în America de Nord este împărțită între o primă tentativă... citește tot
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Cum au scăpat alte orașe mai civilizate de prezența urșilor. Ce ar trebui să facă autoritățile din Brașov?
Brașovul este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dar farmecul său de așezare la poalele muntelui vine la pachet cu o problemă din ce în ce mai acută:... citește tot