Care sunt cele mai populare poezii pentru copiii de 2 ani?

11.11.2020
Care sunt cele mai populare poezii pentru copiii de 2 ani?

Poezii pentru copii de 2 ani

O mulțime de cărți uimitoare pe care le citim copiilor, în special bebelușilor, copiilor mici și preșcolarilor, sunt de fapt cărți de poezii. Cu ritm și rimă, poveștile care se desfășoară pe paginile acestor cărți ilustrate sunt adesea prima lor introducere în poezii.

Citirea poeziilor are numeroase avantaje pentru dezvoltarea abilităților de alfabetizare timpurie, inclusiv dezvoltarea și recunoașterea ritmului, inflexiunea vocală și tonul, abilitățile de memorare, auto-exprimare și îmbunătățirea vocabularului.

De asemenea, cei mici sunt atrași de muzicalitate, de ritm și de rimă și în felul acesta, ei pot învăța și pot descoperi mult mai ușor lumea din jurul lor.

Poezii pentru copii de 2 ani

Degetele

Degetul mare pleacă la plimbare
Arătătorul aduce paltonul
Mijlociul duce pardesiul
Inelarul duce geamantanul
Degetul mic, nu duce nimic
Fiindcă e pitic.

Grivei

Cuțu, cuțu na Grivei
Mămăligă dacă vrei
Dacă nu, o pun în sac
Și-o dau mâine la gânsac

Cățeluș cu părul creț

Cățeluș cu părul creț
Fură rața din coteț
Și se jură că nu fură
Și l-am prins cu rața-n gură

Caine

Măgărușul

Iha – iha, a strigat
Măgăruşul suparat
C-a venit o muscă mare
Şi l-a ciupit de spinare.

Furnica acrobată

O furnică acrobată
S-a urcat pe-o ciocolată
Şi cum casă nu avea,
Și-a făcut castel în ea!

Ursul

Merge ursul pe cărare
Şi caută de mâncare
Pentru ursuleţii mici
Și pe-acolo și pe-aici!
Ba şi-aici, şi-aici şi-aici… (Şi gâdilăm copilașul!)

Ursul doarme

Ursul doarme și visează
Că papucii lui dansează
Ce să-i dăm noi de mâncare?
Lapte dulce sau cafea?
Să aleagă pe cine-o vrea.

Urs

Cot-co-dac

Cot-co dac! Cot-co-dac!
Eu, găina, ouă fac.
Unul este mai micuţ,
Pentru un copil drăguţ.

Numerele

Am un nas, pe obraz … 1
Am doi ochi, ca și voi …1..2
Am trei nasturi la hăinuța, Ilenuță …1..2..3
Am și patru buzunare,
Mi-a cusut mama și-o floare …1..2..3..4
Și mai am cinci degețele
Parcă sunt lumânărele …1..2..3..4..5

Iepuraş

Iepuraş,
Coconaş,
A fugit peste imaş.
Şi s-a dus
Colo sus,
Sub o tufă s-a ascuns.
Dar Codău,
Câine rău,
L-a gonit din cuibul său.
Şi-a plecat,
Supărat,
În cel codru depărtat.

Avion, cu motor

Avion, cu motor,
Ia-mă şi pe mine-n zbor
Să mă fac aviator!
-Nu te iau, că eşti mic
Şi te cheamă Polonic!

Avion
Vedere dintr-un avion

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Top meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Top meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Timp de decenii, diploma universitară a fost privită ca unicul bilet garantat către un salariu generos și o carieră de succes. Totuși, piața muncii s-a schimbase radical: angajatorii pun din... citește tot
Cum se calculează vechimea în muncă și unde o poți verifica online?
Cum se calculează vechimea în muncă și unde o poți verifica online?
Verificarea vechimii în muncă și înțelegerea modului în care se calculează reprezintă un pas esențial pentru orice angajat din România. Fie că te pregătești de pensionare, vrei să... citește tot
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
De ce, pe vremea lui Ceaușescu, era o mândrie să fii din… București?
În memoria colectivă a perioadei comuniste, fraza „sunt din București” purta o greutate aparte. Într-o Românie în care libertatea de mișcare era strict controlată, iar resursele erau... citește tot