Guido d’Arezzo, numit și Guido Aretinus sau Guido Monaco (n. 991/992 – d. după 1033), a fost un teoretician al muzicii medievale ale cărui principii au servit ca fundament pentru notația muzicală occidentală modernă.
Educat la mănăstirea benedictină de la Pomposa, Guido a folosit în mod evident tratatul muzical al lui Odo din Saint-Maur-des-Fossés. A părăsit Pomposa în anul 1025, a fost numit de Theobald, episcopul Arezzo, ca profesor la școala catedralei și a fost însărcinat să scrie Micrologus de disciplina artis musicae. Episcopul a aranjat, de asemenea, ca Guido să îi dea Papei Ioan al XIX-lea un antifonar pe care îl începuse în Pomposa.
Guido a dezvoltat tehnica de solmizare, descrisă în Epistola de ignoto cantu. Nu există dovezi că mâna guidoniană, un dispozitiv mnemonic asociat cu numele său și utilizat pe scară largă în Evul Mediu, ar avea vreo legătură cu Guido d’Arezzo.
Guido este, de asemenea, creditat cu compoziția unui imn către Sfântul Ioan Botezătorul, Ut queant laxis, în care prima silabă a fiecărei linii cade pe un ton diferit al hexacordului (primele șase tonuri ale scării majore). Aceste silabe, ut, re, mi, fa, sol și la, sunt folosite în țările latine ca nume ale notelor de la c la a.
Ut a fost înlocuit în cele din urmă cu sunetul „do”, despre care se spune că vine de la cuvântul „dominus” care înseamnă Dumnezeu. Asta, pentru ca Dumnezeu să fie începutul scării muzicale.
Dispozitivul său avea o imensă valoare practică în predarea citirii la vedere a muzicii și în învățarea melodiilor. Cântăreții asociau silabele cu anumite intervale, de la mi la fa, în special, fiind întotdeauna o jumătate de pas.
Înainte de Guido, o notație alfabetică folosind literele de la a la p a fost utilizată în Franța încă din anul 996. Sistemul lui Guido folosea o serie de majuscule, litere mici și litere mici duble de la a la g. Sistemul lui Guido a ajuns, de asemenea, să fie asociat cu predarea gamei – întreaga gamă de hexacorduri (gama de note disponibile cântăreților).
Pe lângă inovațiile sale, Guido a descris și o varietate de organum (adăugând la o melodie simplistă o a doua voce cântând diferite tonuri), care s-a deplasat în mare parte în sferturi paralele. Opera lui Guido este cunoscută prin tratatul său Micrologus.
Denumirea celor șapte note se finalizează cu o vocală pentru a fi mai ușor cântate. Interpretarea finală a sistemului actual de notație muzicală este:
Do – Dominus – Dumnezeu;
Re – rerum – materie;
Mi – miraculum – miracol;
Fa – familias рlanetarium – familia planetelor, sistemul solar;
Sol – solis – soare;
La – lactea via – Calea Lactee;
Si – siderae – stele.
