Cu siguranță, Crăciunul este una dintre cele mai importante Sărbători la nivel mondial. În ligvistica limbii române, originea substantivului propriu „Crăciun” este destul de discutată. Totuși, de unde ar putea veni această denumire în limba română?
Dictionarul limbii romne moderne și Dicționarul explicativ al limbii române, ca și Tratatul Academiei de Istoria limbii române, înscriu etimologia din latinescul „creatio”, care ar fi în strânsă legătură cu ziua creării lui Iisus Hristos.
Dictțonarul dialectului aroman și Dictionarul de istorie veche a României deduc cuvântul Craciun din „calatio” care înseamnă „chemare” și se referă la chemarea pe care o lansau preoții la ziua întâi a fiecărei luni. Cu toate acestea, academicianul Al. Graur neagă această variantă: „Ne poticnim de înțeles: Crăciunul nu e la zi întâi și nu presupune nici o chemare. De altfel, nu se vede de ce creștinii ar fi adoptat un termen folosit de preotii poiiteisti”.
De ce tăiem porcul de Crăciun? Cum s-a păstrat obiceiul de la daci și romani?
Mitologul Victor Kernbach, susține că, în folclorul românesc, „Crăciun” este, mai degrabă, numele unui personaj simbolic, din categoria „Moșilor” sau „Strămoșilor”. „Dacia preistorica”, opera lui Nicolae Densusianu, este una dintre primele scrieri în care apare termenul „Crăciun”: „Sus la dalbe mănăstiri/ Șede Bunul Dumnezeu/ Șede Maica Precista/ Șede bătrânul Craciun/ Șade Ion, Sant Ion / Langa Ion, Sant Ion/ Sed tot sfinții de-a randul”.
Totuși, deși există variante multiple privind originea cuvântului „Crăciun”, lingviștii nu au ajuns la un acord general.
De-a lungul timpului, termenul de „Crăciun” a fost înlocuit de multe ori cu „Sărbătoarea Crăciunului”, tocmai pentru a se arăta că Fiul lui Dumnezeu, Cel veşnic născut din Tatăl, S-a născut ca om din Fecioara Maria. Trebuie precizat faptul că substantivul „Crăciun” în limba română este cuvânt de origine populară și nicidecum un termen oficial al Bisericii.
Foto: pexels.com
