Care a fost singurul loc din lume unde era interzis să naști sau să mori?

26.06.2019
Care a fost singurul loc din lume unde era interzis să naști sau să mori?

Pare o utopie să vorbim astăzi despre un loc unde este interzis să dai viață și chiar să mori . Ei bine, pentru sute de ani, insula Delos de lângă Mykonos a fost locul unde au fost impuse astfel de reguli. Astăzi, Delos este unul dintre cele mai importante situri mitologice, istorice și arheologice din Grecia.

Insula Delos a fost mai bine de 1.000 de ani un sanctuar. Asta cu mult înainte de a fi consacrată de grecii antici drept locul de naștere al zeului Apollo și al zeiței Artemis (Diana). Pentru că au considerat locul ca fiind sacru, atenienii au încercat să păstreze insula pură, pentru a-și putea venera în pace zeitățile.

Insula Delos

Cu o suprafață de doar 3,43 de kilometri pătrați, Delos are o poveste aparte. Pisistrate, fiul lui Hipocrate, a fost cel care a ordonat ca toate mormintele să fie mutate pe o insulă din apropiere.

Care este singura țară unde oamenii nu au nume de familie?

După o sută de ani, în urma unor instrucțiuni similare primite din partea Oracolului din Delphi, mormintele au fost relocate din nou. La acea vreme s-a decretat că nimeni nu putea muri sau da naștere pe Delos. În acest fel, grecii se asigurau că Delos rămânea un loc pur. Ba mai mult, nimeni nu s-ar fi putut declara peste ani proprietar al insulei ca rezultat al unei moșteniri.

Astăzi, insula din Marea Mediterană are doar 14 locuitori și este inclusă pe lista patrimoniului UNESCO. Delos este considerată ca fiind un sit arheologic „extrem de extins și bogat”. Se spune că „transmite imaginea unui mare port mediteranean cosmopolit”.

În Longyearbyen e interzis prin lege să mori

Capitala Arhipeleagului Svalbard, orașul Longyearbyen, situat în nordul Norvegiei, este un alt loc de pe Glob unde este interzis să treci în lumea celor drepți.

Vedere din Longyearbyen

În anul 1950, aici s-a dat o lege care interzice locuitorilor să moară. Motivul? Clima îngheţată, care împiedică descompunerea corpurilor moarte şi le face o atracţie pentru animalele sălbatice. De zeci de ani nimeni nu a mai fost înhumat în cimitirul din Longyearbyen. Muribunzii sunt transportați în Norvegia cu avionul, iar orașul nu are nici spital și nici morgă.

E adevărat că a existat o insulă populată de 600 de turci care a dispărut complet de pe Dunăre?

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
De ce fisticul este un fruct aparte? Știai că există arbori masculi și arbori femele?
Fisticul necesită condiții extreme pentru a înflori: veri foarte fierbinți (peste 38°C) și ierni reci (sub 7°C), fiind unul dintre puținele culturi care prosperă în zone cu variații... citește tot
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
De ce Viena este considerată „Capitala Spionilor”?
În inima Europei, la poalele Alpilor și pe malurile Dunării, Viena își poartă cu eleganță reputația de oraș imperial, plin de istorie, artă și muzică clasică. Însă, dincolo de... citește tot
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Cine este Robert Francis Prevost, primul papă american din istorie? Și-a ales numele Papa Leon al XIV-lea!
Pe 9 mai 2025, istoria Bisericii Catolice a fost marcată de un eveniment fără precedent: alegerea cardinalului Robert Francis Prevost ca primul papă american din istorie. Originar din Statele... citește tot