IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria

13.08.2026
IRI Travel lansează pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria

IRI Travel, principalul touroperator specializat pe destinația Bulgaria din România, anunță pregătirea unor programe turistice speciale dedicate concursului Eurovision Song Contest 2027, care va avea loc în Bulgaria, la Burgas, pe Litoralul Bulgariei, după victoria istorică obținută de artista DARA la ediția din 2026. Semifinalele și finala Eurovision 2027 vor avea loc în perioada 11-15 mai 2027, la Burgas.

Odată cu anunțarea oficială a orașului gazdă de către televiziunea publică bulgară BNT și Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), Burgas, IRI Travel va lansa o serie de pachete turistice dedicate fanilor Eurovision din România, dar și cetățenilor străini rezidenți în România, interesați să participe la semifinalele și finala competiției.

„Pentru Bulgaria, organizarea Eurovision reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din ultimele decenii. Pentru turiștii români este o oportunitate excelentă de a combina pasiunea pentru muzică, divertismentul și descoperirea unei destinații aflate foarte aproape de casă. IRI Travel are peste două decenii de experiență pe piața turistică bulgară și este pregătită să ofere cele mai bune soluții de călătorie pentru fanii Eurovision. Mă încântă că Burgas, un oraș care reprezintă foarte bine litoralul bulgăresc, a fost declarat astăzi câștigător pentru Finala Eurovision. Consider că este cea mai bună alegere. Litoralul Bulgariei este complex, are multe hoteluri de calitate, multe locuri de cazare. Iar turiștii români merg pe litoralul bulgăresc începând cu Sfintele Sărbători de Paște, care sunt, de obicei, în luna aprilie, maxim început de mai. Apoi 1 Mai este o perioadă de vârf pentru turiștii români pe riviera Bulgariei. Alături de Paște și 1 Mai, Eurovision va fi o altă minivacanță pe litoralul bulgăresc a românilor în extrasezon”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Pachete dedicate fanilor Eurovision

Programele pregătite de IRI Travel vor include:

În funcție de disponibilitatea și politica organizatorilor, IRI Travel va oferi și suport pentru obținerea biletelor la spectacolele Eurovision.

Experiențe speciale pentru comunitatea Eurovision

Pe lângă pachetele turistice clasice, IRI Travel pregătește o serie de proiecte speciale dedicate fanilor:

Bulgaria, una dintre cele mai accesibile ediții Eurovision

Specialiștii IRI Travel estimează că ediția din 2027 va atrage sute de mii de vizitatori internaționali și va fi una dintre cele mai accesibile ediții Eurovision din ultimii ani, datorită costurilor competitive ale serviciilor turistice din Bulgaria și proximității față de România.

Poziționarea geografică favorabilă, infrastructura turistică dezvoltată și experiența Bulgariei în organizarea unor evenimente internaționale de amploare transformă Eurovision 2027 într-un eveniment cu un potențial turistic excepțional pentru întreaga regiune.

Înregistrări pentru informații prioritare

IRI Travel va deschide în perioada următoare o listă de preînregistrare pentru persoanele interesate să primească primele informații despre pachetele Eurovision 2027, imediat după anunțarea oficială a orașului gazdă și a calendarului de vânzare a biletelor.

Eurovision
Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Putin provoacă Japonia! Care este povestea Insulelor Kurile? Cum au ajuns la ruși, deși erau teritorii japoneze?
Rusia și Japonia, în fața unui conflict diplomatic istoric, după ce Vladimir Putin s-a deplasat pe Iturup, una dintre insulele arhipelagului Kurile, revendicate atât de Moscova, cât şi de... citește tot
Ghidul cumpărăturilor inteligente: Ce produse să nu cumperi niciodată din supermarket la preț întreg
Ghidul cumpărăturilor inteligente: Ce produse să nu cumperi niciodată din supermarket la preț întreg
Cu toții am simțit în ultima vreme cum bonul de la supermarket devine tot mai lung, iar suma finală tot mai mare. Cu toate acestea, marile lanțuri de magazine folosesc strategii bine gândite de... citește tot
Setarea ascunsă din telefon care îți consumă bateria fără să știi. Cum o dezactivezi în 3 pași?
Setarea ascunsă din telefon care îți consumă bateria fără să știi. Cum o dezactivezi în 3 pași?
Ți se întâmplă des să vezi cum procentele bateriei scad văzând cu ochii, chiar și atunci când nu îți folosești telefonul? Deși prima tendință este să învinovățești luminozitatea... citește tot