E adevărat că lui Alexandre Dumas i-au căzut pantalonii în primul duel?

10.05.2021
E adevărat că lui Alexandre Dumas i-au căzut pantalonii în primul duel?

Cu toții am trecut prin momente mai mult sau mai puțin penibile. Totuși, pentru persoanele cunoscute aceste momente sunt și mai jenante. O întâmplare celebră l-a avut în prim plan pe tânărul Alexandre Dumas, cel care avea să devină unul dintre cei mai celebri romancieri europeni.

În anul 1825, într-o zi rece și friguroasă de ianuarie, un tânăr pe nume Alexandre Dumas, fiul lui Thomas-Alaxandre, care a fost unul dintre generalii lui Napoleon, luptă cu spada în primul său duel. În timpul duelului, Dumas și-a învins destul de repede adversarul. Totuși, potrivit memoriilor sale citate de todayifoundout.com, în timpul confruntării i-au căzut pantalonii și toți cei prezenți au râs copios de el.

Care este povestea duelului lui Alexandre Dumas?

Se pare că Dumas, în vârstă de 23 de ani la acea vreme, lua cina la Palais-Royal cu un grup de prieteni. După ce au mâncat, au decis să plece la fumat și să joace biliard la o cafenea locală. În timp ce se aflau la cafenea, un soldat care juca biliard a făcut o glumă nepotrivită la adresa lui Dumas, râzând de mantia și cizmele lui Dumas. Ca orice francez care se respecta, Dumas și-a provocat rivalul la duel, confruntare care a avut loc câteva zile mai târziu. S-a decis ca duelul să fie cu săbii.

La ora stabilită, Dumas s-a prezentat la duel înarmat cu sabia tatălui său, dar rivalul său nu era de găsit. După investigații suplimentare, s-a descoperit că oponentul său dormea dus, așa că duelul a fost reprogramat pentru a doua zi la o carieră de lângă cartierul Montmartre din Paris.

Averea cea mai de preţ e viaţa, şi viaţa noastră, vă rog să mă credeţi, nu atârnă decât de un fir de păr. Alexandre Dumas

În ziua duelului, era extrem de frig și ningea. Odată ce a fost aleasă locația adecvată, adversarul lui Dumas a cerut acestua să-și scoată nu doar jacheta, ci și vesta și cămașa. În timp ce făcea acest lucru, Dumas și-a scos bretelele, moment în care pantalonii i-au căzut din cauza cataramei centurii rupte. O mulțime de muncitori din carieră s-au amuzat când Dumas a rămas doar în indispensabili.

Duelul a fost tranșat rapid, întrucât la câteva secunde de la inițierea bătăliei Dumas a reușit o lovitură care l-a pus la pământ pe rival. Acesta din urmă a cedat, și-a recunoscut înfrângerea și nimeni nu a murit în urma confruntării.

Cine a fost Alexandre Dumas?

Francezul Alexandre Dumas (1802-1870) a fost un autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume. Acesta a trăit 68 de ani și printre romanele celebre scrie de Dumas se numără: „Cei trei mușchetari”, „Laleaua Neagră” sau „Contele de Monte Cristo”.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Criminal la 13 ani? Se poate și mai rău. Povestea lui Jon și Robert, britanicii care au devenit criminali la vârsta de 10 ani
Criminal la 13 ani? Se poate și mai rău. Povestea lui Jon și Robert, britanicii care au devenit criminali la vârsta de 10 ani
Crima de la Timișoara a șocat Europa, după ce un adolescent de 15 ani a fost ucis și îngropat în grădină de alți minori (unul de 13 și altul de 15 ani). Trei adolescenți, doi de 15 ani și... citește tot
Uri Poliavich și modul de a construi produse digitale cu disciplină și viziune
Uri Poliavich și modul de a construi produse digitale cu disciplină și viziune
În spațiul digital european, numele unor antreprenori ajunge să fie asociat cu un anumit tip de ritm: produse lansate repede, echipe crescute în pași calculați, piețe abordate cu atenție la... citește tot
De ce, în Elveția, băncile au dobândă zero? Care este explicația?
De ce, în Elveția, băncile au dobândă zero? Care este explicația?
Elveția a fost mult timp considerată „anomalia” fascinantă a sistemului financiar global. În timp ce majoritatea economiilor lumii se luptă cu inflația și creșterea costurilor de... citește tot