Limba română are o vechime de câteva sute de ani și s-a tot schimbat de la un secol la altul. Puțini sunt cei care știu că cel mai vechi document păstrat scris în limba română datează din 1521, adică acum o jumătate de mileniu.
Documentul este cunoscut sub denumirea de „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung” și a fost descoperit în anul 1894 de către Friedrich Stenner.
Scrisoarea lui Lupu Neacșu din Câmpulung (negustor de mărfuri turcești) către judele Brașovului Hanăș Begner (Hans Benkner) a fost redactată probabil (documentul nu este datat) în 29 – 30 iunie 1521 la Dlăgopole (numele slav al orașului Câmpulung-Muscel). În document se detaliază mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească.
Trebuie punctat faptul că documentul a fost scris cu litere chirilice (alfabet creat de frații Chiril și Metodiu pe baza unei variante a alfabetului grecesc de odinioară. Alfabetul a fost folosit la scrierea textelor în limba română începând din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea).
Totuși, e greu de crezut că un vorbitor al limbii române de azi ar înțelege mare lucru din document. Site-ul foaienationala.ro a publicat traducerea scrisorii din chirilică în română astfel:
„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n. n.).
I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.
I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.
I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.
I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.
I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.
I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.
I bog te veselit. Amin.”(=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)”
Astăzi, documentul se păstrează în Arhivele Naționale ale județului Brașov. Ca o comparație, la apariția scrisorii, Leonardo da Vinci (1452-1519) murise de doar doi ani.
