Ce este oina? Cum a fost ales sportul nostru național?

Morcovescu Ana-Maria
11.09.2020
Ce este oina? Cum a fost ales sportul nostru național?

Fotbalul este de foarte mulți ani sportul numărul 1 în multe țări din lume, inclusiv în România. Dar, sportul național în țara noastră nu este, așa cum crede unii, fotbalul, ci oina, un sport înscris în patrimoniul românesc, dar practic necunoscut în străinătate.

Ce este oina?

Se presupune că numele ”oină” este derivat din cuvântul turcesc “oyun”, care înseamnă joc. O altă teorie spune că numele de oină își are originea în verbul românesc a oina, care înseamnă acțiunea sau practica de a coborî turmele de oi de la munte la câmpie în timpul toamnei, fenomen denumit transhumanță.

Există si ipoteza că oina ar fi un joc războinic, cu momente de atac și de apărare, însă majoritatea termenilor și a expresiilor folosite în joc sunt specifici păstorilor. Astfel, căpitanul echipei se numește baci, bastonul folosit pentru lovirea mingii se numește tot bâtă, intrarea jucătorilor pe teren era denumită intrarea la strungă, jucătorul prins la mijloc era jucătorul la strungă, în timp ce jucătorul de la prindere era cunoscut sub numele de pascar (derivat din cuvântul păscut).

Răspândit pe întreg teritoriul românesc, sportul nostru național a avut și încă mai are mai multe denumiri, în funcție de zonă. Astfel, în ținutul Blajului se numea “lapta-lungă” sau “de-a lunga”, în Moldova și în Muntenia se numea “hoină” sau chiar “oină”, în Suceava și Botoșani era cunoscută sub numele de “apuca” sau “ogoiul”. Au mai existat și alte denumiri cum ar fi “una și fugi”, “baci”, “de-a
patru să stăm”, “fuga” (Brașov), “halca”, “hopciu” (Dej), “ojerul” sau “oirul”, “matca-mare”, “pila”, “ticul” (Maramureș, zona Lăpușului), “ciocota” (Baia Mare), “ciurca” (Sălaj), “de-a lunga” (Dobrogea). Indiferent de denumire, regulile și fondul structural al jocului de oină erau aceleași.

Prima atestare documentară a jocului de oină datează din anul 1364, din timpul domniei lui Vlaicu Vodă. O altă atestare documentară a apărut după mai bine de două secole, în anul 1596, atunci când cosmograful italian Gian Lorenzo d´Anania amintea despre jocul de oină în lucrarea ”Sistemul Universal al Lumii”, la capitolul dedicat descrierii Valahiei Superioare.

Prima știre scrisă despre existența jocului de oină datează din anul 1763 și a fost furnizată de un preot din Hațeg, pe numele său Nicolae Stoica. Acesta juca în curtea bisericii cu copiii un joc similar cu oina, denumit ”lopta mică”. Această știre a fost identificată de marele istoric Nicolae Iorga, care a menționat-o în cartea “Observații și probleme bănățene”.

Cum a devenit oina sport național?

Mai târziu, spre sfârșitul secolului XIX, ministrul învățământului de atunci, Spiru Haret, a decis introducerea jocului de oină în școli. Astfel, printr-o circulară emisă pe data de 4 iulie 1898, Spiru Haret și-a făcut cunoscută dorința, iar oina avea să devină sportul nostru național.

Primul campionat național de oină s-a desfășurat în anul 1899 cu participarea a 18 echipe din toată țara, fiind organizat de Comisia de oină, organism care activa în cadrul Federației Societăților Sportive din România. Federația Română de Oină a luat ființă în anul 1932.

Între anii 1939 și 1948, toate sporturile practicate în țara noastră au avut de suferit din cauza războiului. Din cauza lipsei banilor, oina nu mai era practicată decât în centrele școlare de tradiție.

În perioada comunistă, oina a fost repusă oficial în drepturi, în 1950 fiind reînființată Comisia centrală de oină. Spre finalul anilor ’80, în țara noastră existau deja peste 1300 de echipe de seniori și juniori afiliate la federația națională.

După anul 1990, însă, oina a cunoscut un mare regres. Numeroase echipe au pierdut susținerea financiară a instituțiilor, numărul echipelor a scăzut dramatic, iar jocul a fost eliminat din programa școlară, fiind menținut doar în centrele de tradiție, mai ales la nivel gimnazial.

În prezent, pentru mulți dintre români, oina este văzută ca un fel de… baseball. Originile acestui sport foarte popular în Statele Unite ale Americii au fost studiate pe parcursul a peste 100 de ani, însă subiectul este dominat de controverse din cauza lipsei de informații.

Una dintre teorii spune că oina a fost dusă peste Ocean de către emigranții transilvăneni în secolul XIX, ceea ce a inspirat crearea jocului de baseball prin schimbarea câtorva reguli și declararea acestuia ca un nou sport, în anul 1839. Dar, adevărul este că baseball-ul, precum și alte jocuri moderne similare în care se folosesc bâtele, mingiile și alergarea își au originile în jocurile populare anterioare.

Regulile jocului de oină

Terenul pe care se dispută o partidă de oină este un dreptunghi de iarbă cu dimensiunile de 60m x 32m. Suprafața de joc este împărțită în trei zone: zona „în joc”, zona „de bătaie” și zona „spate”.

Oina se joacă între două echipe alcătuite din câte 11 jucători: echipa care atacă și cea aflată în apărare. La pauză, echipele schimbă pozițiile. Un meci de oină durează între 30 de minute și o oră.

Echipa aflată la prindere este formată din:

Jucătorii echipei la bătaie își schimbă rolurile pe măsură ce trece repriza, iar rolurile sunt
ordonate astfel:

Fiecare echipă are un căpitan (baci). Al doilea mijlocaș este deseori căpitanul, deoarece el poate arunca mingea în orice jucător advers. Ambele echipe au dreptul la cinci jucători de rezervă.

Tags:
loading...
Inchide