Unde se pune semnul de începător și cât timp trebuie să-l ții pe mașină?

de: Ana-Maria
26 08. 2021
semne_incepator
Semne incepator

Conform legislației rutiere în vigoare, proaspeții șoferi au obligația să folosească semnul de începător specific celor care abia și-au luat permisul de conducere.

Greul de-abia acum începe pentru acești șoferi deoarece ei au nevoie de o perioadă de timp mai scurtă sau mai îndelungată, de la caz la caz, pentru a căpăta experiență și pentru a-și putea dezvolta anumite reflexe și abilități astfel încât să facă față rigorilor din trafic.

De aceea, semnul de începător trebuie afișat într-un loc vizibil al mașinii lor pentru ca ceilalți participanți la trafic să-l poată vedea și, astfel, să știe că au de-a face cu un conducător auto neexperimentat.

În plus, nu trebuie să uităm că, la un moment dat, toți șoferii am trecut prin această situație și de aceea avem obligația morală să fim indulgenți cu șoferii aflați la început de drum.

Ce este semnul de începător și cum arată?

Deși au luat examenul pentru obținerea permisului de conducere, mulți dintre proaspeții șoferi nu știu unde trebuie să poziționeze „lămâia”, fie din neglijență, fie pentru că pur și simplu nu le pasă.

Semnul de șofer începător este un cerc de culoarea galben, care are în mijloc un semnul exclamării negru. „Lămâia”, denumire sub care mai este cunoscut acest semn, are diametrul de 10 cm, în timp ce semnul de exclamare are o înălțime de 6 cm. Punctul de la semnul exclamării are 1 cm.

Unde trebuie pus semnul de începător și cât trebuie folosit?

Legislația în vigoare spune foarte clar la art. 149 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/ 2002 că trebuie folosite două „lămâi”.

Unul dintre semnele de începător trebuie amplasat în partea din dreapta-jos a parbrizului, iar celălalt pe lunetă, în colțul din stânga-jos. Aceste poziții oferă cea mai bună vizibilitate pentru ceilalți participanți la trafic.

Perioada obligatorie de folosire a semnului de începător impusă de lege este de minimum un an.

Foto: stirilekanald.ro