Unde a crescut cel mai izolat copac din lume? Era singur pe o distanță de 400 de km

de: Sorin Florea
27 07. 2020
copac
Așa arăta, în 1961, arborele din Tenere.

Cel mai izolat copac din lume. Pomii reprezintă o sursă de oxigen. Importanța lor este vitală pentru menținerea vieții pe această planetă. De obicei,  indiferent de specie, aceștia cresc în grupuri mari, unii lângă alții. Cu toate acestea, există și excepții și sunt locuri unde poate fi observat un copac singur, răzleț, solitar.

Acesta a fost și cazul unui pom care a crescut în deșertul Sahara. Arborele din Tenere a fost un salcâm, din specia Acacia raddiana sau Acacia tortilus, și a fost considerat a fi cel mai izolat copac de pe pământ. Deși pare incredibil, acest pom a fost singur pe o distanță de 400 de km.

Inițial, acesta a crescut alături de alți copaci pe vremea când deșertul Sahara aveau o climă mai umedă. Ulterior, regiunea s-a transformat într-o zonă aridă, iar pentru a supraviețui arborele și-a întins rădăcinile 30 m sub pământ, ca să ajungă la apă.

Multă vreme, copacul a fost un punct de reper pentru cei care traversau regiunea Tenere, din Sahara în nord-estul Nigerului. Din păcate, în anul 1973, copacul a fost distrus  de un conducător de camion libian, care, potrivit informațiilor, era beat. Ceea ce a mai rămas din acel arbore a fost dus la muzeul din capitala Nigerului.

Curiozități despre deșertul Sahara

  • În momentul de față, deșertul Sahara este cea mai aridă zonă de pe glob, însă acest lucru nu a fost întotdeauna așa. A fost o vreme când regiunea era acoperită de ghețari, ulterior a fost inundată parțial de mare. În perioada dinozaurilor, deșertul era plin de verdeață, lacuri și bălți. Ulterior, condițiile climatice s-au schimbat și s-a transformat în ceea ce este acum.
  • În Sahara au trăit oameni, acum 10.000 de ani, când regiunea era verde, iar clima era prietenoasă. Potrivit analizelor, aici se găseau diferite triburi care se ocupau cu vânătoarea, recoltarea, uscarea și conservarea plantelor.
  • De-a lungul vremii condițiile climatice s-au schimbat, iar în luna august sunt cele mai multe furtuni de nisip. Deșertul Sahara este plin de petrol și gaze naturale. Tot aici mai găsim zăcăminte precum: sare, cărbune, cupru, mangan, uraniu, plumb, wolfram, titan și zinc.
  • Deșertul este plin de râuri subterane care ies la suprafață din când în când, formând oaze. Gaberun este considerată cea mai frumoasă oază de pe planetă.
Monument comemorativ pe locul unde s-a aflat arborele din Tenere.

Foto: ro.wikipedia.org