Țuica din suzetă: Cum deveneau românii consumatori de alcool încă din fașă, acum 150 de ani

România continuă să se afle în fruntea clasamentelor europene la consumul de alcool. Conform datelor din raportul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în 2025 s-a înregistrat o medie de 12,3 litri de alcool pur pe cap de locuitor, plasând țara pe primul loc în Uniunea Europeană.

Pentru istorici și antropologi, aceste cifre nu reprezintă o surpriză. Înregistrările, rapoartele medicale și arhivele din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului XX arată că abuzul de alcool are rădăcini adânci în lumea rurală și urbană românească, fiind strâns legat de condițiile sociale ale vremii.

Sărăcia și lipsa de educație: Alcoolul ca refugiu și „panaceu”

În secolul al XIX-lea, în satele românești, principala cauză a consumului abuziv de alcool a fost sărăcia lucie, dublată de o lipsă cronică de educație și de servicii medicale. În lipsa altor posibilități de recreere sau de tratament pentru diverse afecțiuni, țăranul se refugia în crâșmă, cheltuindu-și acolo puținele resurse economice, scrie adevarul.ro.

Iar medicii vremii semnalau cu îngrijorare acest fenomen:

„Săteanul bea rachiu în tot cursul anului, băutura lui de dimineaţă şi înaintea fiecărei mâncări este rachiul. La muncă, săteanul crede în rachiu ca într-o fântână de puteri, iată pentru ce oricine are muncă la el sau la altul rachiul trebuie să-l aibă.”

— Dr. Manolescu (1895, citat în „România medicilor” de Constantin Bărbulescu)

De asemenea, medicul Gheorghe Crăiniceanu nota despre populația rurală din județul Argeș că făcea un „abuz înspăimântător” de băutură, rachiul fiind privit greșit drept un leac universal pentru boli, iar orice moment de pauză transformându-se într-un prilej de beție.

Pe fondul acestui obicei, carciumarii, hanurile și proprietarii de velnițe (distilerii meșteșugărești) au înflorit, deschizând localuri la fiecare colț de sat.

Alcoolismul endemic și cifrele incredibile ale vremii

Prezența alcoolului la toate evenimentele majore din viața comunității — de la nunți și botezuri, până la înmormântări, clăci și sărbători religioase — a dus la cronicizarea fenomenului. La sfârșitul secolului al XIX-lea, medicul Ștefan Possa estima că aproape 24% din populația Moldovei era afectată de alcoolism.

O imagine clară a volumului uriaș de alcool consumat o oferă o statistică din satul Doljești (județul Roman), publicată în ziarul Albina din 16 aprilie 1900 și consemnată de preotul Ath. Vasilescu.

În această comunitate cu doar 141 de capi de familie, în doar patru luni (noiembrie – martie), s-au consumat din surse oficiale și estimate:

• Peste 8.500 de litri de vin;

• Peste 3.000 de litri de rachiu/spirt (obținut prin îndoirea spirtului cu apă de către cârciumari, adăugarea de băuturi aduse de la oraș sau din comunele vecine).

Aceasta însemna un consum mediu de peste 2.000 de litri de vin și 750 de litri de rachiu pe lună pentru o comunitate atât de mică.

De la leagăn la crâșmă: Consumul din fragedă pruncie

Unul dintre cele mai grave aspecte documentate de istorici este introducerea copiilor în consumul de alcool încă din primele luni de viață.

Iată câteva mărturii adunate de cercetătorul Andrei Oișteanu în lucrarea sa „Narcotice în cultura română”:

• Constantin Caradaș, medic al Bucureștiului, nota că mamele din mahalale și sate „îi adapă pe copii cu vin, cu rachiu, chiar când încă sug”, adesea pentru a-i adormi sau a-i calma când erau bolnavi.

• Felix Aderca descria o scenă din mahalaua Craiovei din perioada interbelică, în care o mamă „rupse copilul de la ţâţă şi îi dete vin din fundul paharului”.

Ce alți factori au alimentat acest fenomen?

Pentru o imagine completă asupra problemei, trebuie luați în calcul și alți factori istorici și socio-economici care au contribuit la extinderea consumului:

A. Monopolul statului și băuturile adulterate

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, statul român a introdus Monopolul Alcoolului pentru a colecta taxe la buget. Această măsură a dus la scumpirea băuturilor de calitate și la răspândirea pe scară largă a spirtului contrafăcut sau diluat și a rachiurilor ieftine, obținute prin fermentarea cerealelor alterate sau din deșeuri industriale. Aceste băuturi ieftine conțineau adesea alcool metilic și alți compuși toxici care degradau rapid sănătatea fizică și mentală a consumatorilor.

B. Mâncarea puțină și slab calitativă

În multe regiuni rurale, alimentația țăranilor era extrem de dezechilibrată, bazată aproape exclusiv pe mămăligă și murături, carnea fiind o raritate. Alcoolul (mai ales rachiul) era folosit ca o sursă rapidă și ieftină de calorii pentru a genera senzația de căldură pe timpul iernii sau pentru a tăia senzația de foame în timpul muncilor grele ale câmpului.

C. Mișcările anti-alcoolice și intervenția Bisericii

Conștientizând pericolul de degenerare a populației rurale, la începutul secolului XX au apărut primele societăți de temperanță (cum a fost societatea „Cumpătarea”). Preoții și învățătorii de la sate au încercat să creeze „oști ale Domnului” și ligi împotriva beției, promovând jurăminte pe Biblie prin care țăranii se angajau să nu mai bea rachiu. Deși aceste inițiative au avut succes local, ele nu au putut eradica un obicei împământenit de generații.

Consumul de alcool din România de astăzi este rezultatul unui obicei transmis transgenerațional, modelat de sărăcie, lipsă de opțiuni și toleranță culturală, ale cărui rădăcini documentate se întind pe mai bine de un secol și jumătate.