„Supat”, termenul acceptat în DOOM 3, este vechi de aproape 100 de ani

DOOM 3, publicat în 2021 și disponibil și în format digital, cuprinde peste 3.600 de cuvinte și expresii noi. Printre cuvintele noi se numără „supat”, „mangaliot” sau „vamaiot”.
Ce înseamnă „supat”?
„Supat” a devenit unul dintre cuvintele care i-au făcut pe români să se întrebe dacă mai cunosc propria limbă. Termenul, care desemnează spațiul de sub pat, a stârnit o avalanșă de comentarii și glume după ce a fost adus în atenție pe Facebook, printr-o postare publicată de Dicție.ro.
Cuvântul „supat” nu este, însă, o invenție recentă a DOOM 3: termenul apare, de exemplu, în „Dicționarul limbii românești” al lui August Scriban, publicat în anul 1939, cu sensul de „dedesuptul patului” și cu pluralul „supaturi”.
În DEX, „supat” este marcat ca termen regional și este definit drept „locul de sub pat, spațiul dintre pat și dușumea”. Dicționarul consemnează, de asemenea, un al doilea sens regional – „gaură săpată într-un mal de pământ” – și indică forma „subpat” drept variantă.
Povestea cu „supat” a împărțit internetul în două. În timp ce unii internauți se amuză de cuvânt, alții chiar sunt hotărâți să-l utilizeze în viața de zi cu zi. O postare virală îi aparține Dianei Popescu care a scris: „DOOM 3 consfințește cuvântul „supat”. Dacă vă întrebați ce înseamnă, ei bine, „sub pat”. Aștept cu interes „păpreș”, „împod” și, cu prioritate, „încurdupăureche”. După ureche par să adauge chestii în dicționar și omuștenii ăștia”
„Mangaliot” și „vamaiot” sunt locuitorii litoralului
Dacă termenul „constănțean” nu surprinde pe nimeni, alte denumiri ale locuitorilor de pe litoral sunt ceva mai puțin cunoscute.
DOOM 3 consemnează „mangaliot”, termen care desemnează o persoană originară din Mangalia.
Mai la sud, în Vama Veche, întâlnim „vamaiot”, cu pluralul „vamaioți”. Există și forma feminină „vamaiotă”, cu pluralul „vamaiote”.
Foto: Pexels.com