Motive pentru care Imperiul Otoman n-a cucerit Țările Române

de: Ana-Maria
07 04. 2022
turci

La apogeul său în anii 1500, Imperiul Otoman a fost una dintre cele mai mari puteri militare și economice din lume, controlând o întindere care includea nu doar baza sa din Asia Mică, ci și o mare parte din sud-estul Europei, Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Imperiul controla un teritoriu care se întindea de la Dunăre până la Nil, cu o putere militară puternică, un comerț profitabil și realizări impresionante în domenii, de la arhitectură la astronomie.

Dar nu a durat. Deși Imperiul Otoman a persistat timp de 600 de ani, a cedat în fața a ceea ce majoritatea istoricilor descriu ca fiind un declin lung și lent, în ciuda eforturilor de modernizare.

În cele din urmă, după ce a luptat de partea Germaniei în Primul Război Mondial (1914-1918) și a suferit înfrângere, imperiul a fost demontat prin tratat și a ajuns la sfârșit în anul 1922. La acea vreme, ultimul sultan otoman, Mehmed al VI-lea, a fost destituit și a părăsit capitala Constantinopolului (acum Istanbul) într-o navă de război britanică, scrie History. Din rămășițele Imperiului Otoman a apărut națiunea modernă Turcia.

Imperiul Otoman nu a pus stăpânire pe Țările Române

Imperiul Otoman a fost în urmă cu multe secole una dintre cele mai mari puteri militare și economice din lume. Deși aveau multe teritorii cucerite, Țările Române (Țara Românească, Moldova și Transilvania) n-au făcut parte din reușitele turcilor.

La sfârșitul secolului al XIV-lea, otomanii au trecut pentru prima oară Dunărea în Țara Românească. La acea vreme, turcii erau obișnuiți ca țările creștine din sud-estul Europei să le fie supuse. Ei puteau să le cucerească direct, trecându-le din Casa Războiului în Casa Islamului, ori să le intimideze plătind tribut pentru a scăpa de conflicte.

În ceea ce privește Țara Românească, Moldova și Transilvania (după căderea Ungariei) lucrurile s-au întâmplat conform variantei cu tributul. Însă acest lucru a avut loc după o rezistență aprigă a voievozilor Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare. Aceștia au realizat că pot câștiga anumite bătălii în fața turcilor chiar dacă aceștia se aflau în plină ascensiune.

Timp de patru secole, cele trei regiuni românești au fost sub ocupație otomană, iar plata tributului și loialitatea politică au fost principalele reguli, însă răzvrătirea unor conducători ca Petru Rareș și Mihai Viteazul au fost excepțiile. Cu toată supunerea acestor teritorii, turcii n-au reușit să le transforme în pașalâcuri așa cum au făcut cu alte zone din Balcani.

Românii au fost „cuminți”

Unul dintre motive a fost că aceste regiuni românești și-au demonstrat loialitatea prin plata la zi a tributului și prin alinierea la politica otomană. Acest lucru s-a întâmplat după ce sultanii s-au amestecat în politica internă și au impus sau au acceptat domnitori pe placul lor. De asemenea, aveau puterea să-i pedepsească pe cei care ar fi încercat să se apropie de dușmanii Porții. Mai mult decât atât, din competiția pentru tron, Poarta avea numai de câștigat. Pretendenții licitau sume care puteau depăși tributul.

Prin urmare, un control indirect era mult mai convenabil decât o anexare totală. Astfel, Poarta nu cheltuia sume fabuloase pentru administrație și armată, astfel că Țările Române au devenit o sursă constantă de venituri în bani și în produse. Mai mult decât atât, erau un punct strategic în cazul unor posibile conflicte cu ungurii, polonezii, cu habsburgii, iar ani mai târziu, cu rușii.

Un alt motiv pentru care Țările Române nu reprezentau o nevoie de cucerire totală este că acestea nu amenințau hegemonia otomanilor în Europa de Sud-Est și în Orientul Apropiat. Dacă s-ar fi răsculat constant și ar fi atacat provinciile otomane, Poarta le-ar fi transformat în pașalâcuri. Asta a fost intenția lui Sinan Pașa când a ajuns cu armata sa măreață pentru a-i da o lecție lui Mihai Viteazul în anul 1595.

Însă victoria de la Călugăreni i-a distrus planul, iar războiul pe mai multe fronturi cu Liga Sfântă l-a forțat pe sultan să facă unele compromisuri. Unul dintre acestea a fost scăderea tributului. Prin urmare, Țările Române nu au fost cucerite pentru că muntenii, ardelenii și moldovenii i-au învins cu succes în lupte. De asemenea, nici situația internațională nu era în avantajul lor.

Sultanii nu aveau grijă cu Țările Române

Cu toate acestea, rezistența locală nu a fost nici de durată, nici colectivă și mereu au fost situații în care o țară era cedată tronului. Astfel, sultanul era scutit de orice grijă în legătură cu Țările Române.

Au fost situații când turcii ar fi putut să le cucerească, însă nu au făcut-o până la capăt. De exemplu, Moldova a fost invadată cu succes de trei sultani: Mahomed II l-a învins pe Ștefan cel Mare în 1476, Baiazid II în 1484, iar Suleiman Magnificul pe Petru Rareș în 1538. Cu toate acestea, Moldova nu a fost ștearsă după hartă și nici nu a devenit pașalâc. De ce? Simplu. Ocuparea militară a Moldovei de către turci era prea costisitoare și crea vulnerabilități la alte granițe. De asemenea, rămânea o zonă tampon care să țină Polonia departe de provinciile otomane propriu-zise pentru că oricum Imperiul Otoman era destul de extins. Astfel, el era nevoit să-și întărească puterea în provinciile deja cucerite.

Turcii nu au aplicat formula statelor tributare în prea multe locuri. Pentru un stat care își trăgea prestigiul din cuceririle militare, controlul indirect a fost o soluție de compromis. Astfel, ambele părți aveau de câștigat. Prin urmare, otomanii au cucerit Țările Române, dar sub alte forme.

Foto: Wikipedia.org