Gallo Lungo, insula din Amalfi în formă de delfin

de: Ana-Maria
11 03. 2022
delfin
Gallo Lungo

Unul dintre cele mai exclusiviste locuri al coastei Amalfi este micul arhipeleag format din trei insule mici din Positano, înconjurate de o mare de un albastru cu adevărat intens. Gallo Lungo este cea mai mare insulă plasată între insula Capri și ținutul Positano și, văzută de sus, are forma unui delfin. 

Împreună cu surorile sale mai mici, La Rotonda și La Castelluccia, Gallo Lungo intră în zona marină protejată Punta Campanella. Acest grup este cunoscut și sub numele de Sirenusas sau Gallos.

Privită de sus, insula Gallo Lungo are forma unui delfin. Pe lângă forma neobișnuită, această insulă are o istorie fascinantă care o face și mai intrigantă. În primul rând, numele Sirenusas provine din cuvântul italian sirene, care înseamnă sirene, scrie My Modern Met.

Legenda spune că sirenele mitologice foloseau insulele ca reședință. Grecii antici spuneau că au capete de oameni și corp de pasăre. Această calitate asemănătoare unei păsări a dat naștere celui de-al doilea nume al insulelor, Gallos, care provine de la cuvântul italian galli (cocoși).

Istoria Gallo Lungo

Gallo Lungo a găzduit odată o mănăstire și apoi o închisoare înainte ca acolo să fie construit un turn de veghe în secolul al XIII-lea. Carol al II-lea, regele Napoli, a folosit acest turn de veghe pentru a păzi Coasta Amalfi împotriva piraților.

De-a lungul anilor, responsabilitatea pentru insulă a fost transmisă prin diferiții gardieni ai turnului. Cu toate acestea, odată ce Italia a devenit o țară unificată în secolul al XIX-lea, insula a devenit parte a orașului Positano.

În cele din urmă, orașul a vândut insula unui proprietar privat care, la rândul său, a vândut-o coregrafului rus Leonide Massine în anul 1919. Massine a transformat insula într-o reședință privată, instalând chiar și un studio de dans în vechiul turn de veghe. Și-a construit propria vilă pe locul ruinelor romane, urmând sfatul prietenului și faimosului arhitect Le Corbusier.

După ce ce Massine a murit, insula a fost cumpărată de un alt dansator rus, Rudolf Nureyev. Renumitul balerin este considerat de unii cel mai bun din generația sa. În 1961, a ocolit KGB-ul și a dezertat în Occident.

Acesta a fost primul artist important care a făcut acest lucru. Gestul său a provocat o senzație internațională. Rudolf Nureyev a continuat să danseze pentru Baletul Regal din Londra și a fost director al Baletului Operei din Paris. Începând din 1988 până la moartea sa în 1993, Nureyev a trăit pe insulă. A renovat vila după gusturile sale și a făcut un efort considerabil pentru a îmbunătăți alimentarea cu apă și a cultiva grădinile.

La câțiva ani după moartea sa, Gallo Lungo a revenit în mâinile italienilor când dezvoltatorul hotelier Giovanni Russo l-a achiziționat în 1996. Acum, pe lângă faptul că folosește insula ca reședință privată, el închiriază proprietatea unor oaspeți cu dare de mână.

Foto: Wikipedia.org