Există un lac care se mișcă cu câteva sute de metri pe an?

de: Claudiu Petrișor
25 07. 2019
lake

Am auzit despre popoare migratoare, păsări migratoare, dar cine a auzit despre lacuri migratoare? Ei bine, acest lucru este cât se poate de real. Pe Terra există un lac care se mișcă, deplasându-se cu câțiva kilometri pe an.

Cel mai „migrator” lac din lume este lacul Alakol, situat în Kazahstan, Asia Centrală. Conform speciliștilor în geografie, în ultimele decenii, acesta s-a deplasat cu câțiva kilometri. Care este explicația pentru acest fenomen rar întâlnit?

De ce acest lac din Australia are culoarea roz?

Se pare că poziția geografică a lacului diferă de la un an la altul din cauza vânturilor foarte puternice, care ating viteze de până la 190 km/h. Astfel, valurile uriașe sapă continuu țărmul nordic, ducând la migrarea lentă și sigură a lacului. Circulaţia maselor de aer are loc printr-un culoar îngust, situat între doi versanți.

De ce Marea Neagră se numește astfel? De unde vine denumirea de Marea Neagră?

Suprafaţa lacului Alakol este de 2.650 km2, având o adancime maximă de 54 m, cu un volum de 58.6 km³. Apa din lac este primită de la râurile din regiune, cel mai important dintre acestea fiind râul Urdzhar. Deşi este alimentat de multe râuri de munte, apa lacului este, în mod paradoxal, sărată. Acest lucru se datorează sedimentelor de pe fundul lacului.

Curiozități despre lacuri:

  • Cel mai adânc lac din lume este lacul Baikal, situat în sudul Siberiei;
  • Pe Glob există o sută șaptesprezece milioane de lacuri;
  • Lacul Ursu, privit din aer, are forma unei piei de urs. Acesta este, totodată, cel mai mare lac helioterm din lume;
  • Aproximativ 85% dintre lacurile lumii sunt la cel mult 500 de metri deasupra nivelului mărilor;
  • Lacurile acoperă circa 3,7% din suprafaţa continentală;
  • Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din România;
  • Lacul Titicaca se află la 3.812 metri deasupra nivelului marii și este lacul comercial navigabil aflat la cea mai mare altitudine din lume.

Cum arată lacul Alakol?

Foto: trover.com