De unde vine proverbul: „Dar ce, sta scris pe fruntea mea?”
Proverbul este o vorbă scurtă care dă sfaturi sau exprimă adevărul. Proverbele nu sunt, de obicei, zicale literale, ele folosesc limbajul figurat pentru a face o afirmație despre viață. În mod uzual, un proverb este foarte bine cunoscut datorită utilizării sale populare în limbajul colocvial, fără a avea un autor asumat.
Fiecare proverb trebuie să înceapă de undeva, dar unde? A afla exact unde în trecut a apărut un proverb este o sarcină grea, asemănătoare cu căutarea unui ac nu doar într-un car de fân, ci în întregul teren agricol. Este greu de știut exact cât de veche ar putea fi o vorbă și când a fost prima dată utilizată.
Specialiștii în lexicologie predau în mod constant cuvintele, găsesc exemple anterioare, la fel cum paleontologii descoperă fosile care dovedesc că formele de viață sunt mai vechi decât credea oricine.
De asemenea, rareori există o singură versiune permanentă a unui proverb. Ca orice limbaj, povestea reală este extrem de variată. Natura fără vârstă a proverbelor este ceva care le poate face și mai utile decât citatele. Deși citatele și proverbele se suprapun foarte mult, există câteva diferențe cheie între citarea lui Winston Churchill și repetarea unui proverb african.
„Prin citate, încerci să te asociezi cu o figură respectată precum Albert Einstein sau Abraham Lincoln sau Mark Twain. Dar cu proverbe, încerci să faci ceva mai elementar și mai profund decât atât. Ceea ce face ca proverbele să fie atât de populare și puternice este că se conectează la rădăcini psihologice foarte profunde ale ființelor umane”, spune Fred Shapiro, editor al The Yale Book of Quotations, potrivit BBC.
Proverbele devin populare pentru că „oamenii le folosesc pentru a se conecta cu alți oameni și cu înțelepciunea trecutului”.
De unde vine proverbul: „Dar ce, stă scris pe fruntea mea?”
Mulți dintre noi am folosit măcar o dată în viață proverbul cu notă interogativă „Dar ce, stă scris pe fruntea mea?”. Această expresie este folosită pentru a descrie o persoană cu trăsături de caracter negative.
Desigur, propoziția sună destul de abstract pentru că în fond nimeni nu are inscripționat nimic pe față. Cu toate acestea, în prima parte a secolului al XVIII-lea, zicala era destul de adevărată. Împărăteasa rusă Elizaveta Petrovna a emis un decret prin care cerea ca toți criminalii prinși să fie marcați pe frunte.
Astfel, hoții și criminalii ar putea fi ușor de identificat printre cetățenii care respectă legea. În felul acesta, marcarea pe frunte rămânea pe piele toată viața.
Foto: Depositphotos.com