De unde vine expresia „a freca menta”?

de: Claudiu Petrișor
01 03. 2018
menta

„Ce faci, freci menta?” este una dintre întrebările adresate unei persoane care nu are nicio activitate. Totuși, deși am folosit expresia „a freca menta” de mii de ori, puțini știu care este originea ei cu adevărat.

Expresia „a freca menta” provine din cultura grecească. Se pare că în urmă cu sute de ani, în Grecia Antică, masa pe care se servea mâncarea era frecată cu frunze de mentă pentru a-i da un miros plăcut. Obiceiul a pătruns repede în spațiul carpato-danubiano-pontic, întrucât existau multe familii cu rădăcini grecești la noi în țară. Totodată, multe familii de boieri români au adoptat obiceiul repede.

De ce „a freca menta” înseamnă că lenevești?

Responsabilitatea de a freca masa cu frunze de mentă le revenea slujitorilor. Aceasta era una dintre cele mai ușoare sarcini, spre deosebire de alte munci mai solicitante din gospodărie, cum ar fi căratul apei sau tăiatul lemnelor.

Numele salatei Caesar nu vine de la împăratul roman. Și totuși, de ce se numește astfel?

Astfel, frecatul mesei cu mentă era considerată o muncă uşoară, iar cei care încercau să se sustragă de la muncile grele preferau să se ocupe cu asta pentru o vreme îndelungată, chiar dacă nu era necesar să aloce atâta timp acestei sarcini.

De unde vine expresia „Zarurile au fost aruncate”?

De aici și expresia ”a freca menta”, care s-a păstrat până în zilele noastre cu sensul de „a se sustrage de la muncă” sau „a fugi de muncă”. Odată cu trecerea timpului, familiile sus-puse au renunțat la mesele frecate cu mentă. Odată cu apariția fețelor de masă din material textil, acest obicei s-a pierdut. Expresia a rămas, însă, în limbajul colocvial.

Ce este menta?

Menta este una dintre plantele medicinale răspândite la nivel mondial. Din cele 25-30 de specii existente, șapte sunt în Australia, una în America de Nord și restul în Asia și Europa. Toate speciile de mentă sunt foarte aromate, dar cea mai populară dintre acestea este menta piperată. Numele de mentă vine din substantivul grecesc „míntha”.

Menta

Foto: pexels.com