De ce se închid luminile și se ridică parasolarele când decolează avionul?

de: Claudiu Petrișor
08 05. 2018
parasolar

Cine a mers măcar o dată cu avionul știe că echipajul de pe aeronavă va anunța călătorii că avionul decolează și aterizează doar cu luminile stinse și cu parasolarele deschise. Oare de ce se închid luminile din interiorul aeronavei?

Este o certitudine faptul că toate echipajele avioanelor de linie vor decola sau ateriza doar cu luminile stinse și cu parasolarele geamurilor ridicate. Aceasta este, de fapt, o regulă internațională de siguranță.

Dacă procedura este urmată ca la carte, în cazul unei urgențe, atât călătorii cât și însoțitorii de bord pot vedea afară. Pe timp de noapte, dacă luminile sunt aprinse în avion, ochiului uman îi va lua destul de mult timp să se obișnuiască cu intensitatea scăzută a luminii de afară.

De ce avioanele lasă urme pe cer?

Totodată, dacă va fi nevoie de o evacuare de urgență, pasagerii trebuie să efectueze în timp scurt şi eficient evacuarea aeronavei. Astfel, aceștia pot vedea pe geam pe ce parte se va face evacuarea dacă parasolarele sunt ridicate.

De ce avioanele comerciale nu au parașute pentru pasageri?

Atunci când vine vorba despre avioanele din aviația civilă, aceste aeronave nu au fost și nu vor fi echipate niciciodată cu parașute. În cazul unei eventuale prăbușiri, șansele ca pasagerii să scape cu viață sunt minime.

De ce avioanele au geamuri rotunde?

Principalul motiv pentru care avioanele de linie nu sunt echipate cu parașute, este faptul că acestea zboară la mai mult de 10.000 de metri altitudine, acolo unde temperaturile sunt de -50 de grade Celsius. În cazul în care cineva s-ar încumeta să sară de la această înălțime, ar îngheța pe loc și ar muri cu mult înainte să atingă solul.

În plus, costul unui kit de parașută este destul de ridicat, între 4.500 și 9.000 de dolari. Totodată, o parașută cântărește peste 40 de kilograme și ar fi greu și costisitor de transportat sute de astfel de accesorii.

Foto: pexels.com