De ce luna poate fi văzută și pe timp de zi?

de: Bogdan Andu
13 06. 2023
luna

Luna, regina nopții, este corpul ceresc care dă lumină Pământului în timp ce Soarele se duce la somn. Este cel mai mare satelit natural care poate fi văzut cu ochiul liber, în fiecare noapte. Cu toate acestea, există momente când luna apare pe cer și în plină zi. Cum se explică faptul că luna poate fi văzută și pe timp de lumină?

De ce uneori luna poate fi văzută ziua?

Luna și Soarele sunt cele două corpuri cerești care au fost studiate încă din cele mai vechi timpuri. Fiind personificate de către oameni la rang de zeități, Luna și Soarele s-au găsit mereu în contradicție, fiindcă un corp ceresc se vede pe timp de noapte și unul pe timp de zi.

Trebuie precizat că Luna este vizibilă noaptea datorită faptului că lumina este reflectată de la Soare. În anumite perioade ale anului, satelitul natural al Pământului poate fi observat inclusiv pe timp de zi din același motiv. Apropierea de Terra face ca Luna să fie mai strălucitoare decât cerul din timpul zilei, asta și datorită reflecției de la Soare.

Dacă Terra nu ar avea atmosferă, aceasta ar fi putea fi văzută tot timpul. Cu alte cuvinte, fazele lunii înseamnă că în momentul în care aceasta se mișcă între Pământ și Soare, partea iluminată nu este îndreptată spre noi. În felul acesta oamenii de știință o pot studia mai bine.

Care este ordinea planetelor de la Soare?

Sistemul solar reprezintă locul în care Terra poate fi localizată în Univers. Acesta este cuprins din opt planete, sateliții naturali și alte câteva obiecte non-stelare. Conform calculelor specialiștilor, vârsta sistemului solar este de aproximativ 4.6 miliarde de ani, iar steaua cea mai mare este UY Scuti.

Ordinea corpurilor cerești din sistemul solar, de la Soare este:

  • Soare
  • Mercur
  • Venus
  • Terra
  • Marte
  • Jupiter
  • Saturn
  • Uranus
  • Neptun
  • Pluton
  • Haumea
  • Makemake
  • Eris

Foto: Depositphotos.com