De ce cutremurul are replici?

de: Sorin Florea
07 02. 2023
pexels-emre-can-acer-2079223
Cutremur

Cutremurul este un fenomen al naturii care nu poate fi prezis, încă. După o anumită intensitate, acesta poate fi devastator și sunt numeroase exemple în istoria mai mult sau mai puțin îndepărtată când a provocat tot felul de tragedii. Cea mai bună dovadă o reprezintă multiplele seisme care au avut loc în Turcia, în zilele acestea. 

Din păcate, fiecare cutremur este urmat, de obicei, de mai multe replici. Multe dintre acestea sunt nesemnificative, după seismul principal, însă altele ajung să aibă o intensitate destul de mare, provocând și mai multe pagube materiale și umane. Dar, ce provoacă, de fapt, aceste replici?

De ce există replici după un cutremur?

Trebuie precizat de la bun început că replicile sunt tot cutremure care urmează după un seism mai mare. Acestea au loc în aceeași zonă în care a avut loc principala mișcare telurică și diferă în intensitate. Replicile sunt declanșate de deplasarea scoarței terestre, precum și de adaptarea acesteia la efectele primului seism.

Potrivit specialiștilor în seismologie, cutremurele puternice au mii de replici, care însă scad în intensitate și durată pe măsură ce timpul trece. Cu alte cuvinte, cu cât energia este eliberată mai repede cu atât replicile vor scădea în intensitate.

La unele cutremure, ruptura principală se întâmplă în doi sau mai mulți pași, ducând la șocuri principale multiple. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de seisme dublete și, în general, se pot distinge de replici, având magnitudini similare și forme de undă seismice aproape identice, potrivit Wikipedia.org.

Cel mai bun exemplu este reprezentat de principalul seism din Turcia, care a avut 7,8 grade pe scara Richter. După aproximativ 8 ore, a urmat încă un seism de 7,5 grade pe scara Richter. Așadar, această mișcare telurică nu poate fi încadrată ca replică, fiindcă a avut aproape aceeași intensitate ca primul cutremur. Acesta este un fenomen foarte rar, însă se poate întâmpla, potrivit specialiștilor în domeniu.

Câte replici poate avea un seism?

Un cutremur puternic poate avea mii de replici, fiindcă o parte din energia eliberată de fracturarea bruscă a rocilor este transferată altor bucăți de pământ din zonă. Acest fenomen duce la noi tensiuni și activități de împingere, tragere și răsucire asupra scoarței terestre. Drept urmare, când aceste tensiuni sunt prea mari pentru ca rocile să le suporte, se rup și ele, eliberând o nouă rundă de energie acumulată și creând noi falii în rocă.

Foto: Pexels.com