Cum să vezi planeta Saturn noaptea cu ochiul liber?

de: Sorin Florea
29 10. 2021
Saturn
Cum sa vezi Saturn noaptea cu ochiul liber?

Pasionații de astronomie au motive de bucurie, odată ce sezonul cald se termină. În luna septembrie când se produce echinocțiul de toamnă, mai multe planete din sistemul nostru solar sunt vizibile pe cer cu ochiul liber.

Saturn, Mercur, Jupiter și Venus pot fi văzute pe cer cu ochiul liber, în luna septembrie. În această perioadă a anului, atmosfera se limpezește de nori, iar planetele sunt mult mai vizibile. La început de seară spre apus se poate observa, în prima parte a lunii, Venus și Mercur.

Mercur își face apariția începând cu ora 19:40, timp de două ore, în timp ce Venus își făcea apariția odată cu căderea întunericului în spre orizont. Trebuie specificat că, la începutul lunii octombrie, Venus se va afla cu 32 de milioane de kilometri mai aproape de Pământ.

Cum să vezi Saturn noaptea cu ochiul liber?

Imediat cum se face seară, în această perioadă a anului, Jupiter și Saturn își fac apariția pe cer înspre sud-est. Potrivit specialiștilor în domeniu, Saturn este mai puțin strălucitoare decât Jupiter, fiindcă se află la o distanță de Terra de două ori mai mare, 1,4 miliarde de kilometri.

Cele două planete se găsesc în aceeaşi constelaţie, Capricornus, iar Jupiter se află în această lună chiar deasupra unei stele strălucitoare din constelaţie, Delta Capricorni. Totodată, în luna septembrie, pe cer își mai fac apariția Uranus și Neptun, însă acestea pot fi vizibile doar cu ajutorul telescopului.

Saturn, a șasea planetă de la Soare

Saturn este a doua planetă ca mărime din sistemul nostru solar, după Jupiter. Acest corp ceresc este un gigant gazos și are o rază medie de circa nouă ori mai mare decât cea a Pământului. O zi pe planeta Saturn durează puțin peste 10 ore. Planeta are în jurul său un sistem inelar compus din particule de gheață, resturi stâncoase și praf. În jurul acestui corp ceresc orbitează 82 de sateliți, Titan fiind cel mai mare dintre ei. Acesta este chiar mai mare decât planeta Mercur.

Interiorul lui Saturn este cel mai probabil compus dintr-un nucleu de fier–nichel și rocă (compuși de siliciu și oxigen). Nucleul este înconjurat de un strat de hidrogen metalic, un strat intermediar de hidrogen lichid și heliu lichid și, în cele din urmă, un strat exterior gazos. Saturn are o nuanță galben pal datorită cristalelor de amoniac din atmosfera sa superioară. Se crede că un curent electric din stratul de hidrogen metalic dă naștere câmpului magnetic planetar al lui Saturn, care este mai slab decât al Pământului, dar are un moment magnetic de 580 de ori mai mare decât al Terrei datorită dimensiunii mai mari a lui Saturn, potrivit Wikipedia.org.

Foto: Wikipedia.org și Digi24.ro