Condimentul care face minuni în lupta cu cancerul. Asiaticii îl folosesc intens

de: Sorin Florea
01 07. 2022
cardamom
Condimentul care face minuni in lupta cu cancerul. Asiaticii il folosesc intens

Cancerul este una dintre cele mai necruțătoare boli din lume. Din păcate, nici până în prezent nu a fost găsit un tratament care să eradicheze această afecțiune, însă viața oamenilor poate fi prelungită cu ajutorul noilor descoperiri din medicină. În paralel cu aceste medicamente aprobate de Oranizația Mondială a Sănătății, s-a descoperit că un condiment ajută organismul uman să lupte împotriva acestei maladii.

Cardamomul este unul dintre cele mai vechi condimente din istoria omenirii și, potrivit ultimelor studii efectuate pe șoareci, s-a descoperit că acesta are abilitatea de a lupta împotriva celulelor canceroase. Condimentul este bogat în compuși care luptă împotriva inflamațiilor.

Ce este cardamomul?

Cardamomul este originar din India și a fost folosit ca și condiment încă din cele mai vechi timpuri. Mirodenia are o serie de proprietăți benefice pentru organismul uman, fapt pentru care a fost utilizată în mâncăruri și băuturi, iar uleiul obținut din semințe a fost folosit în realizarea diferitelor parfumuri.

Cardamomul (E. cardamomum) este o plantă perenă din familia ghimbirului. Există două feluri de cardamom: Elettaria și Amomum. Ambele soiuri fac parte din familia Zingiberaceae.

Fructul din care provine condimentul are o lungime între 0,8 cm și 1,5 cm, culoarea verde, iar semințele sunt maro-roșiatice. Această plantă este cultivată în special în India, Sri Lanka și Guatemala. Pentru a obține condimentul minune, fructele sunt culese înainte de maturitate, după care sunt uscate.

Cardamomul a fost folosit în scop medicinal încă din vremea Egiptului antic. Proprietățile sale benefice au fost observate, ulterior, și de către romani și greci. Potrivit studiilor recente, cardamomul ajută la reducerea tensiunii arteriale, datorită proprietăților sale antioxidante și diuretice. Totodată, acesta îmbunătățește digestia, ajută la ameliorarea problemelor stomacale și scade glicemia.

Potrivit studiilor, cardamomul are următoarele proprietăți: este tonic, detoxifiant, antimicrobian, antiinflamator, antispastic, antitumoral, antioxidant, afrodisiac, antibiotic, antifungic, antidepresiv, expectorant, revitalizant.

Cardamomul este unul dintre cele mai utilizate ingrediente în realizarea preparatelor culinare din Asia. Oamenii de acolo și-au dat seama de mult timp de proprietățile sale benefice pentru organismul uman și îl utilizează de fiecare dată când au posibilitatea.

Foto: Pexels.com