Ce spune despre tine faptul că întârzii la întâlniri sau la job? Cine sunt cei mai punctuali de pe Glob?

de: Claudiu Petrișor
01 08. 2022
ceas

Cine nu are măcar un prieten sau o cunoștință care să nu întârzie? Lipsa de punctualitate este o mare problemă în epoca în care trăim și însușirea de a fi punctual este o calitate tot mai apreciată. Totuși, ce spune despre tine faptul că întârzii la întâlniri?

Imaginează-ți următorul scenariu: te întâlnești cu un prieten la cină, dar acesta te anunță că întârzie cu 10 sau 15 minute. Sau, poate, 30 de minute. Uneori, se poate întâmpla ceva neprevăzut. Dar dacă sunt persoane care întârzie în mod obișnuit, psihoterapeuții sunt convinși că „întârziații” au ceva traume din copilărie.

Susan Krauss Whitbourne, profesor de științe psihologice și cerebrale la Universitatea din Massachusetts Amherst, spune pentru Global News că întârzierile repetate pot duce la alterarea relațiilor interumane.

„Chiar dacă partenerul tău este înțelegător, ceilalți oameni care se așteaptă să fii acolo la timp vor deveni iritați, dacă nu chiar furiosi”, afirmă Susan Krauss Whitbourne. Totuși, Susan Krauss Whitbourne afirmă că a avut pacienți care au căpătat acest obicei din copilărie.

„Mă gândesc la propria mea copilărie și îmi amintesc cum, în gospodăria mea din Asia de Sud, îmi lua o veșnicie să părăsesc casa pentru că trebuia să-mi iau la revedere de la bunici, părinți și restul rudelor”, și-a motivat întârzierile din viața de adult o pacientă a lui Susan Krauss Whitbourne.

Au întârzierile legătură cu cultura?

Sunt culturi unde întârziatul nu este o problemă. Dacă nemții și japonezii sunt extrem de punctuali, la polul opus sunt indienii, mexicanii sau marocanii. O cercetare făcută publică în anul 2016 de dailymail.co.uk arată că oamenii din Coreea de Sud consideră că întârzierea este un semn de lipsă de respect. În Malaezia, a întârzia este o normă acceptată care nu necesită nici măcar scuze. În Nigeria o întâlnire programată la 13:00 înseamnă că întâlnirea va începe oricând între 13:00 și 14:00. În Arabia Saudită este considerat un gest nepoliticos să te uiți la ceas când vine partenerul tău de dialog care a întârziat la meeting.

În topul celor mai punctuale popoare se numără elvețienii, danezii, japonezii, germanii, oldanezii și sud-koreenii.

De ce românii folosesc aiuria expresia „sfertul academic”?

Cine nu a auzit despre faimosul „sfert academic” care-ți „permite” să întârzii la o întrevedere. Apariţia expresiei „sfert academic” se datorează excesului de zel al discipolilor lui Platon (filozof al Greciei Antice), care veneau cu un sfert de oră mai devreme la Academie pentru a se pregăti să-l asculte pe înțelept și a dezbate înainte de începerea cursurilor ideile predate anterior de către discipolul lor. Aceștia ajungeau mai devreme (!) însă cu un scop bine definit.

În mult situații, românii folosesc expresia „sfertul academic” făcând referire la abaterea de la punctualitate și aduc alăturarea celor două cuvinte (sfert + academic) în discuție când întârzie la o întâlnire, dar nu mai mult de 15 minute. Astfel, „sfertul academic” şi-a schimbat termenii şi sensul faţă de cel originar.

Conform lingviștilor, în țările Occidentale ca Franța, Marea Britanie sau Italia, expresia și-a păstrat sensul platonician până în zilele noastre.

Foto: Pexels.com