Ce să faci ca să fii odihnit după doar 5 ore de somn?

de: Sorin Florea
05 10. 2023
somn

Somnul este foarte important pentru funcționarea optimă a organismului uman. Cei mai mulți oameni au nevoie între 7 și 9 ore de somn pentru a se trezi a doua zi odihniți. Există însă cazuri când se întâmplă să dormi doar 5 ore pe noapte, iar dimineața oboseala se simte, deoarece corpul nu s-a odihnit destul. Din fericire, există câteva lucruri care pot fi făcute pentru a optimiza calitatea somnului în cele câteva ceasuri petrecute în pat.

Cum să fii odihnit după doar 5 ore de somn?

Organismul uman are propriul său ritm, așa că este important să mergi la culcare și să te trezești la aceleași ore în fiecare zi. Acest lucru va ajuta corpul să se adapteze unui program de somn mai scurt. Totodată, sigură-te că dormitorul este întunecat, liniștit și la o temperatură confortabilă. Investește într-un saltea și perne de calitate pentru a-ți sprijini corpul în timpul somnului.

Evită expunerea la lumină albastră înainte de culcare, deoarece nu va ajuta deloc creierul să se relaxeze. Ecranele de smartphone, tabletă sau computer pot emite lumină albastră care interferează cu producția de melatonină, un hormon care reglează somnul. Evită utilizarea acestor dispozitive cu cel puțin o oră înainte de culcare.

Experții în sănătate recomandă să fie evitate mesele copioase cu câteva ore înainte de culcare și să se limiteze consumul de cafeină și alcool înainte de somn. Aceste substanțe pot afecta calitatea dormitului. O rutină de exerciții fizice regulate poate îmbunătăți calitatea somnului. Cu toate acestea, evită exercițiile intense în ultimele ore dinaintea culcării, deoarece pot avea un efect stimulant.

Practicarea tehnicilor de relaxare, precum meditația, yoga sau respirația profundă, te poate ajuta să reduci stresul și anxietatea, ceea ce poate duce la un somn mai bun. Dacă te trezești în timpul nopții, evită să verifici telefonul sau să te uiți la televizor, deoarece lumina albastră poate interfera cu capacitatea ta de a adormi din nou.

Trebuie precizat că fiecare persoană este unică și că ceea ce funcționează pentru unul poate să nu funcționeze pentru altul. Experimentează cu diferite strategii și rutine de somn până găsești cea mai potrivită metodă pentru tine. Potrivit sleepfoundation.org, dormitul doar 5 ore pe noapte nu face bine organismului uman, deoarece pot apărea probleme de sănătate precum: oboseala cronică, iritabilitatea, anxietatea şi probleme cognitive.