Ce înseamnă să te pocăiești?

de: Sorin Florea
19 04. 2023
rugaciune
Ce inseamna sa te pocaiesti?

Credința în Dumnezeu diferă de la o persoană la alta. Unii oameni sunt mai evlavioși și caută mai multe calea spirituală în viață, în schimb alții sunt mai materialiști și au încredere doar în ceea ce văd și simt. Cert este că nu se poate afirma că unul are dreptate și celălalt nu, iar, ca atare, fiecare are dreptul să își urmeze propriul drum în viață conform convingerilor proprii.

Creștinismul este religia cu cei mai mulți adepți, iar dintre ei se remarcă cei care aleg să se pocăiască. Foarte mulți oameni consideră că pocăința reprezintă părăsirea bisericii tradiționale ortodoxe și acceptarea altor culte religioase. Din păcate, este o eroare această ipoteză, fiindcă în fapt nu reprezintă altceva decât îndepărtarea de păcat.

Ce trebuie să facă o persoană pentru a se pocăi?

Noul Testament ne vorbește despre pocăință, adică ”schimbarea minții”, care va duce în final la o schimbare a faptelor. Sfântul Ioan Botezătorul este cel care a propovăduit pocăința atunci când boteza în pustietate pentru iertarea păcatelor.

Cu alte cuvinte, a deveni pocăit nu înseamnă să renunți la ortodoxism și să accepți un alt cult religios, ci presupune întoarcerea de la păcat și acceptarea mântuirii și a iubirii nemărginite venite din partea lui Iisus Hristos.

Pocăinţa este una din cele şapte taine ale Bisericii Ortodoxe şi se referă în primul rând la recunoaşterea păcatelor săvârşite, părerea de rău pentru acestea şi hotărârea de a nu le mai săvârşi. Practic acest lucru se realizează în Biserică prin taina spovedaniei, când omul merge la biserică pentru a-şi mărturisi păcatele şi pentru a încerca să îşi îndrepte viaţa în adevăratul sens al cuvântului. Ar trebui ca după acest moment al pocăinţei, omul să îşi schimbe viaţa, să devină un om mai apropiat de Dumnezeu, mai împăcat cu sine, cu ceilalţi şi mai înclinat spre a săvârşi binele, a explicat preotul ortodox de la Mitropolia Banatului, Zaharia Pereş, pentru adevarul.ro.

De unde provine termenul de ”pocăință”?

Noul Testament a fost scris în limba greacă koine, iar cuvântul ”pocăință” provine de la grecescul ”metanoeo”, care înseamnă „schimbarea minții sau a scopului”. Așadar, pocăința este un proces de schimbare prin care omul se îndepărtează de păcat și alege calea mântuirii. Iubirea lui Iisus Hristos pentru oameni este nemărginită, iar credincioșii vor avea parte de mântuire doar prin El, potrivit textelor sfinte.

Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine – (Ioan 14:6).

Foto: Pexels.com