Ce este Orașul Interzis? Unde se află Orașul Interzis?

de: Sorin Florea
24 08. 2021
Orasul Interzis
Ce este Orasul Interzis? Unde se afla Orasul Interzis?

Palatul Imperial Chinezesc, situat în centrul Pekingului, a fost locul unde au trăit împărații Chinei din dinastiile Ming și Qing până la revoluția din 1911. Zona era una în care accesul oamenilor de rând era restricționat, de aceea palatul a fost supranumit „Orașul Interzis”.

Ce este Orașul Interzis?

Orașul Interzis a fost reședința împăraților și familiilor acestora timp de aproape 500 de ani. Palatul a fost construit între anii 1406 și 1420 și este impresionant. Complexul se întinde pe 72 de hectare și este format din 980 de clădiri, cu un total de 9.999 de camere. Orașul este înconjurat un zid înalt de 7,9 m și de un șanț de apărare de 6 m adâncime și 52 m lățime. Zidurile au o lățime de 52 m la bază, îngustându-se la 8,62 m în partea de sus și au servit ca ziduri de apărare, dar și ca puncte de sprijin pentru palat.

Intrarea principală în palat este la nord de piaţa Tiananmen, care în traducere liberă înseamnă „Poarta Păcii Cereşti” şi este considerată, potrivit măsurătorilor, cea mai mare piaţă din lume.

Complexul de clădiri din Orașul Interzis reprezintă o capodoperă a arhitecturii chineze, totul fiind construit precum o tablă de șah, cu palatul imperial în mijloc, semn al puterii totale. Nicio clădire din orașul Peking nu avea voie să fie mai înaltă decât palatul împăratului. Toate acoperișurile din complex trebuiau să fie aurite. Totodată, doar împăratul avea voie să se îmbrace în culoarea galbenă.

Numele complet al complexului este „Oraşul Purpuriu Interzis” și a fost considerat o zonă sacră, unde trăiau doar zeii și, bineînțeles, împăratul ca fiu de zei împreună cu familia acestuia și slujitorii săi.

Orașul Interzis, protejat de lege la nivel mondial

Orașul Interzis sau Palatul Imperial Chinezesc a fost declarat sit de patrimoniul mondial în anul 1987. UNESCO a stabilit că aici se găsește cea mai mare colecție de structuri din lemn vechi conservate din lume. Începând cu anul 1925, complexul a trecut în custodia Muzeului Palatului. Aici pot fi văzute numeroase colecții de opere de artă și artefacte ale dinastiilor Ming și Qing. Potrivit datelor oficiale din 2015, Muzeul Palatului a fost cel mai vizitat muzeu de artă din lume, cu 14,6 milioane de turiști.

Orașul Interzis este înconjurat pe trei laturi de grădini imperiale. La nord se află Parcul Jingshan cunoscut și ca Dealul Prospect. La vest se află Zhongnanhai⁠, fostă grădină regală centrată pe două lacuri, care acum servește ca sediu central al Partidului Comunist Chinez și al Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze. La nord-vest se află Parcul Beihai, și el centrat pe un lac conectat la cele două din sud, și un parc regal popular, potrivit Wikipedia.org.

Palatul Imperial Chinezesc reprezintă dovada puterii dinastiilor Ming și Qing, precum și măiestria arhitecților chinezi.

Foto: Wikipedia.org