Ce este autismul? Cum se manifestă autismul?

de: Sorin Florea
05 03. 2021
autism
Ce este autismul?

Autismul nu este o boală, ci o tulburare de comportament, care din păcate afectează tot mai multe persoane. Datele oficiale arată că la nivel internațional 1 din 68 de copii suferă de autism. În România, conform statisticilor, se nasc în fiecare an 1.000 de micuți cu această problemă, iar numărul total este peste 30.000 de copii.

Cum arată un copil cu autism?

Din păcate, numărul copiilor cu autism din România este în creștere, conform datelor oferite de Institutul Național de Sănătate Mintală. Un copilaș cu autism are probleme grave, fiindcă dezvoltarea lui este afectată pe toate palierele, cognitiv, comportamental, motricitate grosieră, motricitate fină, practic sunt afectate toate laturile care privesc dezvoltarea lui normală.

Tulburarea este una neurobiologică și afectează micuțul până la vârsta de 3 ani. Această problemă nu poate fi depistată prin analize obișnuite, părinții fiind cei care pot observa, primii, un comportament ciudat al copilului. În acel moment, trebuie consultat un psihiatru care poate pune un diagnostic adecvat.

Această tulburare de comportament afectează mai mult băieții, decât fetele, apare încă de la naștere și se menține pe tot parcursul vieții.

Cum știi dacă copilul tău are autism?

Potrivit specialiștilor în sănătate, un copil are autism încă de la naștere, însă unii micuți pot avea o atitudine normală până la vârsta de 2 ani, iar, după aceea, brusc să apară tulburările de comportament. Semnele care pot alarma părinții și evidențiază că micuțul are o problemă sunt următoarele: fie nu îşi caută mama cu privirea, fie nu se uită după obiectele care se mişcă, nu arată cu degetul, nu răspunde cu zâmbet la zâmbet, nu gângureşte, nu răspunde la sunetele scoase de adulţi, nu reacţionează la expresiile faciale ale celor din jur, nu râde şi nu-şi manifestă bucuria, nu rosteşte niciun cuvânt etc.

Terapie pentru autism

 

Cercetătorii au observat că perioada maximă de dezvoltare a creierului uman este între 0 și 3 ani. Autismul apare și se manifestă exact în această perioadă, iar medicii recomandă ca micuțul se înceapă terapia cât mai devreme pentru ca tulburarea de comportament să nu devină foarte mare. Datele oficiale arată că până la 50% dintre copiii cu autism care încep terapia timpurie pot duce o viață independentă. Dacă acest lucru nu se întâmplă, tulburările de comportament se agravează și pot ajunge să fie chiar instituționalizați.

Personalități ale omenirii cu autism

Un lucru inedit legat de autism este faptul că merge mână în mână cu genialitatea. Nu se știe exact cum, însă, o mică parte dintre acești copii cu autism ajung să devină genii, în viața de zi cu zi. Printre personalitățile marcante ale omenirii care se presupune că ar fi avut autism se numără: Albert Einstein, George Orwell, Isaac Newton sau Samuel Beckett.

Foto: news-medical.net și ciratherapy.com