Cât cântărește cea mai mare pepită de aur găsită vreodată?

de: Claudiu Petrișor
22 02. 2024
pepita
Aurul face parte din categoria metalelor care își păstrează pentru mult timp valoarea. Exploatarea auriferă este un proces costisitor și anevoios, de aceea un gram de aur ajunge să coste atât de mult. Totodată, faptul că statele lumii își păstrează rezervele naționale în aur, face ca aprecierea și valoarea acestui metal să crească considerabil față de altele. Totuși, cât cântărește cea mai mare pepită (bucată de aur în stare nativă) care a fost extrasă vreodată?

Aur, la greu

Cea mai mare pepită de aur găsită vreodată a fost „Welcome Stranger”, descoperită în Australia în 1869 de doi mineri. Aceasta avea o greutate impresionantă de aproximativ 72 de kilograme și o lungime de 61 de centimetri, scrie mining.com.

„Nicio cetate nu rezistă în faţa unui măgar încărcat cu desagi cu aur” (Filip al II-lea, regele Macedoniei şi tatăl lui Alexandru Macedon)

Cei doi mineri, John Deason și Richard Oats au dus bucata imensă de aur în orașul Dunolly din sudul Australiei pentru a o cântări. Întrucât nu încăpea pe cântar, bucata de aur a fost ruptă înainte de a fi fotografiată. Cei doi bărbați au primit pentru descoperirea lor în jur de 10.000 de lire sterline, iar pepita a fost topită și transformată în lingouri de aur. Astăzi, dacă o bucată atât de mare de aur ar fi găsită, ar valora, conform BBC, în jur de 2 milioane de lire sterline.

Pepita Canaã, cea mai mare pepită „în viață”

Pepita Canaã este cea mai mare pepită de aur din lume existentă. Aceasta a fost descoperită într-un râu din Serra Pelada – „Muntele gol” (Brazilia) în anul 1983. Cu o greutate brută de 60,82 kg și care conține 52,33 kg de aur, aceasta valorează peste 2,5 milioane de euro, la prețul de azi al aurului. Se pare că minerul Julio de Deus Filho, cel care a găsit bucata de aur, a fost nevoit să o rupă ca să o extragă, întrucât pepita era și mai mare.

Pepita Canaã este în prezent expusă la Museu de Valores (Muzeul Valorilor) al Banco Central do Brasil din Brasilia, capitala Braziliei.

Foto: geologyin.com