Care sunt vocalele? Care sunt consoanele?

de: Claudiu Petrișor
21 12. 2017
litere

Care sunt vocalele?

Care sunt vocalele din limba română? Câte vocale sunt în limba română? Dar, câte consoane? Întrebări banale pentru unii, complicate pentru alții. Încă din clasele primare învățăm că literele alfabetului nostru sunt împărțite în două mari categorii: vocale și consoane. Care sunt vocalele limbii române? Dar consoanele?

Ce este vocala?

Vocala este un sunet al vorbirii din limba romana, la a cărui emitere curentul de aer sonor iese liber prin canalul fonator fără să întâlnească niciun obstacol.

Limba română conține șapte vocale astfel: a, e, i, o, u, ă, î (â). Puțini știu că mai există două vocale suplimentare, similare cu cele din limbile de origine. Acestea sunt ö și ü dar nu fac parte din inventarul de bază ale limbii române, ci apar la cuvinte încetățenite.

Vocalele pronunțate cu mandibula coborâtă și cu limba depărtată de cerul gurii se numesc deschise, pentru că se pronunță cu gura deschisă. La polul opus sunt vocalele închise care se pronunță cu gura întredeschisă. Vocalele din limba sunt împărțite astfel:

Închise: i, î/â, u
Medii: e, ă, o
Deschise: a

Totodată, vocalele mai sunt împărțite în funcție de gradul de rotunjire a buzelor astfel:

Rotunjite: o, u
Nerotunjite: a, ă, e, i, î/â

În plus, vocalele limbii românie mai sunt împărțite în funcție de locul de articulare astfel:

Anterioare: e, î/â, i
Posterioare: a, ă, o, u

Ce sunt neologismele? De unde provin aceste cuvinte?

Ce sunt consoanele?

Consoanele din limba romana reprezinta acel sunet al vorbirii produs la trecerea curentului de aer prin canalul fonator atunci cand întâmpină obstacole. Consoanele sunt în ordine alfabetică: b, c, d, f, h, j, k, l, m, n, p, q, r, s, s, t, t, v, w, x, z, y.

Clasificarea consoanelor se poate realizează după mai multe criterii:

modul de articulare:

  • ocluzive: p, b, t, d, k, g
  • fricative: f, v, s, z, ş, h
  • nazale: m, n

punctul de articulare:

  • labiale: p, b
  • dentale – alveolare: t, d
  • palatale: j

corzilor vocale:

  • surde: p, t, k, f, s, ş
  • sonore: b, d, g, v, z, m, n

consoane lichide: l, r

grupuri de consoane:

  • ce, ci
  • ge, gi
  • che, chi
  • ghe, ghi

Curiozități despre vocale și consoane:

  • Toate vocalele din limba română sunt orale, adică aerul este expirat aproape în exclusivitate pe gură;
  • În majoritatea limbilor de pe Glob, vocalele se pronunță sonor, cu vibrarea coardelor vocale, în afară de cazul când se vorbește în șoaptă;
  • În unele dintre limbile de pe Glob există consoane numite consoane sonante, care se pot comporta asemeni vocalelor, constituind elementul principal al silabei. De exemplu, în engleză cuvântul „table” (masă) se pronunță /’teɪbl/, cu sunetul [l] având rol de vocală.

Foto: Pexels