Care sunt persoanele selecte care pot călători fără documente?

de: Bogdan Andu
06 09. 2023
documente

Documentele personale sunt cele mai importante obiecte pe care trebuie să le avem în vedere când plecăm din țară, fie că vorbim despre pașaport, buletin, actele mașinii sau biletul de zbor. Fără acestea, autoritățile te vor împiedica să ieși din țară sau să intri pe teritoriul altui stat. Care sunt singurele persoane care pot călători fără astfel de documente?

Ce persoane pot umbla fără documente?

Pentru a călători în străinătate este nevoie de un set de documente și permise fără de care plecarea nu ar putea fi posibilă. Pașaport/buletin, viză sau biletul de avion sunt obiecte obligatorii pe care trebuie să le avem pregătite pentru a le prezenta ofițerilor de la securitate.

În România, fiecare cetățean, inclusiv prim-ministrul sau președintele țării, sunt obligați să prezinte documentele anterior menționate pentru a călători în diverse delegații. Cu toate acestea, există anumite persoane pe Terra care au privilegiul de a merge dintr-o țară în alta fără a prezenta vreun act personal.

Aceste persoane sunt: regele Charles al III-lea al Marii Britanii și împăratul Japoniei Naruhito împreună cu soția sa, împărăteasa Masako. Înainte de regele Charles al III-lea, acest privilegiu aparținea răposatei regine, Elisabeta a II-a.

În Marea Britanie, toate documentele oficiale, inclusiv buletinul sau pașaportul sunt emise în numele monarhului. Astfel că, ar fi ciudat ca regele să aibă un pașaport care să fie emis tot în numele lui. Din păcate, nu toată familia are această bucurie. După retragerea regelui Charles al III-lea, acest privilegiu se va muta fiului său, William.

În cazul Japoniei, un document înscris în anul 1971 informa că este nepotrivit eliberarea unui pașaport pentru împărat sau împărătească. Acest act a mai adăugat că este imposibil ca împăratul și soția sa să treacă prin clasicele proceduri de imigrare sau viză, ca un cetățean obișnuit.

Cu toate că cei de mai sus pot călători fără acte personale, consilierii personali anunță țările care vor fi vizitate cu puțin timp înainte pentru a pregăti toate oficialitățile.

Care este cel mai bogat monarh?

Când auzim de regi și familii regale, tindem să ne gândim la familia din Marea Britanie. Zeci de palate, sute de domenii și foarte mulți bani. Cu toate acestea, familia regală din insulă nu este chiar cea mai bogată.

Conform documentelor oficiale, cel mai bogat rege provine din cealaltă parte a planetei, tocmai din Thailanda. Regele Maha Vajiralongkorn are o avere estimată la 43 miliarde de dolari. Deține peste 6.400 de hectare de pământ, cu câte peste 40.000 de contracte de închiriere cu diverși privați. Totodată, acesta are numeroase acțiuni în Siam Cement Group (materiale construcții) și în Banca Comercială a Thailandei.

Foto: Depositphotos.com