Care sunt continentele? Câte continente sunt pe Glob?

de: Claudiu Petrișor
02 12. 2019
conttt
Continent

Care sunt continentele de pe Terra? Aceasta este una dintre primele întrebări pe care le pune un profesor de geografie elevilor din clasa sa. Și, totuși, care este răspunsul? Câte continente există pe Pământ și care sunt acestea?  

Câte continente sunt?

Conform definiției, continentele sunt vaste întinderi de uscat înconjurate total sau aproape total de oceane sau de mări, cuprinzând și unele insule sau arhipelaguri din vecinătatea lor. Pe Glob există 7 continente astfel: Africa, America de Nord, America de Sud, Antarctica, Asia, Australia și Europa.

Există voci avizate care susțin că există, de fapt, șase continente, întrucât Europa nu este separată de Asia decât printr-o limită convențională și calculează cele două continente ca fiind unul singur: Eurasia.

Ce populație și ce suprafață au continentele

Cel mai mare continent și cel mai populat este Asia, cu o suprafață de 31,033,131 de kilometri pătrați și o populație de 4,641,054,775. Al doilea ca mărime și populație este Africa. „Continentul Negru” are 1,340,598,147 de locuitori și o suprafață de 29,648,481 45.

De unde vin denumirile continentelor?

Denumirea fiecărui continent are o poveste aparte și unele au legătură cu felul în care au fost descoperite, altele cu felul în care arată.

Europa. Din punct de vedere etimologic, numele de Europa vine din limba greacă, de la cuvintele „Eur”, care însemna „întins”, şi „op”, care înseamnă „ochi”. Denumirea de Europa a fost folosită pentru prima dată în Legendele Olimpului. Se pare că Zeus, conducătorul zeilor, s-a îndrăgostit de inocenta nimfă pe nume Europa (sora lui Cadmus şi fiica regelui Agenor al Feniciei făcută cu Telephasa) ce culegea flori împreună cu însoţitoarele sale pe litoralul pontic.

Africa. Denumirea a fost dată de romani. Africa vine de la cuvântul arab afar – „praf” sau „pământ”.

America. Numele acestor continente provine de la exploratorul Amerigo Vespucci.

Antarctica. Numele acestui continent înseamnă „opus Arcticii”. Arktikos este numele grecesc al constelației Ursa Mare de deasupra Polului Nord.

Asia. În asiriană, Asia înseamnă „soarele răsare”.

Australia. Numele continentului vine de la „terra australis incognita” care înseamnă „teritoriu sudic necunoscut”.

Curiozități despre continente:

  • Cel mai mare continent este Asia care are o suprafață de 43.602.000 km pătrați. La polul opus, cel mai mic continent este Australia care, împreună cu Oceania, au o suprafață de 8.970.00 km pătrați;
  • Cele șapte continente ocupă 29% din suprafața Terrei, restul de 71% reprezentând apă;
  • Antarctica este un continent acoperit aproape în întregime de gheață. 90% din gheața care se formează pe Pământ se află pe acest continent;
  • Istanbul este singurul oraș aflat pe două continente, Europa și Asia.
  • Continentul cu cele mai multe țări este Africa unde există 54 de state;
Cele șase (dacă vom considera America un singur continent) continente de pe Pământ