Care este cel mai scump ceas din lume?

de: Bogdan Andu
02 08. 2022
cel mai scump ceas

Timpul este considerat cea mai importantă resursă a omului. Iar în ultimii ani, timpul costă. Dintotdeauna, omenirea a avut o fascinație pentru ceea ce reprezintă timpul. Egiptenii au fost primii care au făcut o împărțire a timpului, în 12 intervale. Romanii și grecii au evoluat folosind clepsidra cu apă pentru a măsura timpul. Primul ceas a apărut în secolul al XV-lea.

În prezent, există nenumărate mărci care fabrică ceasuri, prețurile diferind. De cele mai multe ori, calitatea materialelor din care a fost fabricat ceasul și modul de fabricare reflectă prețul cerut. Totuși, care este cel mai scump model din istorie?

Care sunt cele mai importante branduri?

Anual, peste 1 miliard de ceasuri sunt fabricate și vândute în toată lumea. Acestea sunt ceasuri de lux, de gamă superioară, inferioară sau intermediară.

Industria ceasurilor de lux este guvernată în principal de ceasurile elvețiene. La polul opus regăsim China, acesta fiind cel mai mare producător din punct de vedere al volumului. Mărcile de lux concurează în fabricarea celor mai noi tehnologii, modificând mecanismele sau specificațiile ceasurilor sau adăugând cele mai scumpe pietre prețioase.

Pe tot mapamondul, există peste 20 de branduri mari care dețin sau gestionează un pachet mari de acțiuni la alte companii mai mici. Cele mai importante grupuri de branduri sunt: Swatch Group, Richemont, LVMH, Citizen, Seiko, Rolex sau Fossil.

Swatch Group

Este unul cele mai mari producători de ceasuri de lux. În prezent acesta deține peste 18 companii. Cele mai sonore nume din această listă sunt: Breguet, Harry Winston, Blancpain, Omega sau ETA. Împreună, aceste companii dețin venituri de peste 7 miliarde de franci elvețieni anual.

Richemont

O companie foarte importantă cu sediul în afara Elveției. Aceasta deține mai multe companii care se ocupă cu bunurile de lux, precum ceasuri, bijuterii sau alte accesorii premium. Cele mai importante companii din portofoliul grupului sunt: Cartier, Montblanc, Piaget, Baume Mercier sau Vacheron Constantin. În anul 2021, veniturile grupului au depășit 13 miliarde de dolari.

LVMH

Grupul LVMH a luat naștere în 1987 prin combinarea Louis Vuitton Fashion House și Moet Hennesey. Veniturile anuale ale grupului depășesc 64 miliarde de euro. Cele mai importante companii deținute de LVMH sunt: Christian Dior, Fendi, Marc Jacobs, Sephora, Bulgari, Tiffany&Co, Celine sau Givenchy.

Care este cel mai scump ceas?

În prezent, cel mai scump ceas de lux din lume este realizat de către o casă de bijuterii specializată în diamante. Compania Graff Diamonds a luat naștere în anul 1960 și are sediul la Londra.

Denumirea ceasului este „Halucinația cu diamante Graff”/ „Graff Diamonds Hallucination”. Ceasul este montat pe o brățară de platină încrustată cu diamante rare colorate de 110 carate. Prețul total al acestuia este de peste 55 milioane de dolari și a fost realizat într-un singur exemplar.

Foto: Depositphotos.com & Superwatchman.com