„Am pierdut cardul!” Ce trebuie să faci dacă pierzi cardul bancar?

de: Sorin Florea
07 03. 2023
card bancar
Ce trebuie sa faci daca pierzi cardul bancar?

Lumea este într-o continuă transformare de la o zi la alta, iar societățile se adaptează noilor vremuri. Banii cash sunt pe cale de dispariție, iar cardurile bancare sunt tot mai utilizate. Acestea sunt practice, ușor de folosit și nu ocupă mult spațiu. Dar ce se întâmplă dacă ai pierdut cardul bancar?

Cum procedezi dacă ai pierdut cardul bancar?

Dacă ți-a fost furat cardul bancar s-au l-ai pierdut nu trebuie să disperi, fiindcă situația poate fi rezolvată foarte ușor. În primul rând, trebuie anunțată banca respectivă imediat ce ai observat că nu mai ai cardul pentru a nu fi acuzat de neglijență. Instituția financiară va lua astfel toate măsurile necesare pentru a bloca eventuale fraude.

Fiecare bancă are propriul număr de urgență și este indicat să îl știi pentru a îl apela atunci când sunt probleme. Persoana de la celălalt capăt al firului va urmă o procedură standard în care va verifica dacă ești proprietarul cardului, cerându-ți mai multe date de identificare, precum CNP-ul, seria şi numărul buletinului, adresa, parola și așa mai departe. Trebuie precizat că operatorul băncii nu va cere niciodată PIN-ul cardului, pe care doar tu trebuie să îl știi, fiind o informație secretă.

Telefonic se va completa o cerere pentru emiterea unui alt card bancar în termen de 15 zile lucrătoare. O altă variantă este să mergi fizic la o sucursală a băncii pentru a completa cererea. După această perioadă de așteptare, te poți prezenta la sucursala băncii de care aparții pentru a îți lua cardul. Codul PIN se va schimba și el odată cu cardul.

Trebuie precizat că mai există o modalitate de a rezolva furtul sau pierderea unui card bancar. Toți posesorii de carduri pot apela numărul unic de urgență 021.227.38.74 pentru a rezolva o astfel de situație. Linia apelată este funcțională și are contract cu băncile BCR, BRD, Banca Transilvania, ING Bank, Bancpost şi CEC Bank. Așadar, dacă ai card la aceste bănci poți apela acest număr de urgență pentru a anunța pierderea sau furtul unui card.

Foto: Pexels.com