Unde mergea Ceaușescu vara în vacanță?

de: Sorin Florea
17 06. 2022
nicolae-si-elena-ceausescu
Unde mergea Ceausescu vara in vacanta?

Nicolae Ceaușescu a fost unul dintre cei mai răi dictatori ai secolului trecut. Cetățenii români au trăit clipe groaznice sub regimul acestuia, trebuind să se lupte efectiv pentru un litru de lapte sau un pui de la alimentară. Cu toate acestea, liderul comunist a reușit să reziste până în anul 1989 la conducerea României.

Ba mai mult, în perioada când s-a aflat în fruntea țării noastre Nicolae Ceaușescu și familia sa au dus o viață de lux. Cuplul dictator se relaxa prin tot felul de zone frumoase din țară, iar una dintre acestea se afla pe litoralul românesc.

Elena și Nicolae Ceaușescu se relaxau pe litoralul românesc

Elena şi Nicolae Ceauşescu au trăit într-un lux de nedescris. Cei doi aveau amenajate tot felul de cabane prin țară, unde totul era pus la punct conform dorințelor acestora. Elena și Nicolae și-au făcut concediile doar în România, iar pe timp de vară erau nelipsiți de pe litoralul Mării Negre.

Cuplul nu mergea în orice stațiune de pe litoralul românesc, ci la Neptun, unde aveau celebra vilă ”Neptun”. Aceștia aveau aici o plajă privată, păzită non-stop de oamenii de la Securitate. La Vila Neptun lucrau peste 100 de oameni pentru a aranja totul așa cum își dorea Nicolae Ceaușescu. Nisipul era afânat în fiecare dimineață pentru ca liderul comunist să nu se rănească la tălpi.

Apa Mării Negre din apropiere era curățată frecvent, astfel încât să fie limpede tot timpul. Luxul în care cei doi au trăit a făcut ca pe seama lor să apară tot felul de glume, în acea perioadă. E drept, bancurile nu se spuneau în gura mare. „Orbiți” de putere,p Elena și Nicolae Ceaușescu au crezut că sunt niște zei printre oameni. Drept urmare, așa a apărut și următorul banc despre cei doi.

Se scoală Ceaușescu într-o dimineaţă devreme si iese pe terasă. Inspiră briza mării și spune mulțumit de viață: Bună dimineața, Soare! Să trăiți, tovarășe Ceaușescu! Uimit, nea Nicu se duce în vilă și îi spune Leanei ce i s-a intamplat: Suntem atat de cunoscuți, încât și Soarele știe cine sunt. A doua zi dimineață se scoală amândoi extrem de devreme. Ies pe terasă și salută din nou: Bună dimineața, Soare! Să trăiți, tovarășe Ceaușescu! Soare a fost ieri de serviciu. Eu sunt State.

Curiozități despre Nicolae Ceaușescu

  • Nicolae Ceaușescu s-a născut pe 26 ianuarie 1918, în Scornicești. Acesta a fost al 3-lea dintre cei 10 copii ai lui Alexandrina și Andruță Ceaușescu. Unul dintre cei 10 copii a murit la vârsta de câteva luni. Totuși, un registru arată că Ceaușescu s-a născut cu 3 zile mai devreme, mai exact pe data de 23 ianuarie 1918.
  • Copilăria lui Nicolae Ceaușescu a fost marcată de sărăcie, dar și de violență. După Revoluție, apropiați ai familiei au mărturisit despre bețiile lui Andruță, tatăl fostului lider comunist, și despre cât de des o bătea pe soția sa Alexandrina și pe copii.
  • Nicolae Ceaușescu avea în copilărie un defect de vorbire, acesta fiind bâlbâit. Și la maturitate, dacă se enerva, dictatorul avea tendința să se bâlbâie.
  • Rezultatele obţinute de viitorul dictator la învăţătură erau mediocre: la citire, obţinea de ce cele mai multe ori note ce corespund calificativelor „bine”, iar la matematică, „satisfăcător”.
  • Nicolae Ceaușescu a început să lucreze de la vârsta de 11 ani. Puștiul Nicolae Ceaușescu a luat drumul Bucureștiului la vârsta de 14 ani unde s-a angajat ca ucenic de cizmar.
  • Oamenii din Scornicești îl caracterizau pe tânărul Ceaușescu ca fiind permanent „nervos, imprevizibil și fără prieteni”.

Foto: romaniatv.net și haihuin2.com