Știi de ce se cheamau covrigăriile simigerii?

Covrigii sunt printre produsele de panificație cele mai consumate de către români. Peste tot în țară există covrigării unde oamenii fac coadă pentru a cumpăra un covrig cald, fie el cu sare, cu mac sau cu susan. Surprinzător este faptul că, în trecut, covrigăriile nu s-au numit astfel și aveau denumirea de simigerii. De ce oare?

Acest termen s-a păstrat, de-a lungul timpului, şi poate fi utilizat și în prezent, deoarece se găsește în Dicționarul explicativ al limbii române. Puțină lume știe însă că simigeria este sinonimă cu covrigăria. Actrița Maia Morgenstein a avut o postare pe Facebook în stilul-i caracteristic despre covrigi și istoria lor.

Iau covrigi. Dimineața iau covrigi. Covrigi calzi, proaspeți. E calzi și miroase a calzi – glumea MAMA. Cică așa se striga pe vremea ei, pe stradă. La Dorohoi?! Sau poate la București?!? Era tânără, tânără de tot. Studentă. Studenții mănâncă toți covrigi.

Simigeria din colț. De ce oare nu-i zicea „Covrigarie”? Cine știe?!? Poate pentru că era ținută de-un turc. Simit = covrig. Simigerie.

Cine știe?!?!

Trebuie precizat că în limba turcă covrigul se traduce „simțit” , în greacă „koulouri” , în sârbă „đevrek” , în bulgară „gevrek”. Acesta din urmă provine din limba turcă și înseamnă „crocant”, la fel ca și termenul „simțit”. Aceste produse de panificație sunt consumate în special în Europa de Est, în țări precum Serbia, Bulgaria, Grecia Turcia, România, dar și în alte părți ale Balcanilor, precum și în Orientul Mijlociu.

Istoria covrigilor

Istoria covrigilor este greu de descifrat, fiindcă este foarte veche. Se crede că aceștia au apărut pentru prima dată în Germania, însă unii istorici susțin că „vinovați” pentru apariția lor sunt călugării italieni. Un lucru însă este cert, covrigii au prins la oameni și au fost din ce în ce mai apreciați, fiind consumați cu regularitate în special în Europa de Est.

Dimineața iau covrigi. Covrigi calzi și buni. Buni când sunt calzi, dar și când s-au uscat, de i-ai uitat prin geantă, tot sunt buni. Când ți-e foame, altfel nuuu! Tu/eu nu mănânci pâine, nu.

Iau covrigi de pe stradă, de la geam. Am de unde lua, pe alese acum. La fiecare colț de stradă altă patiserie. Sau covrigărie. Sau simigerie. De care vrei.

Covrigi. Când eram mică îmi luam covrigi pe sfoară și-mi plăcea sa-i adulmec iarna, că n-aveau hotă, și mirosea tare pe stradă. Toată strada – a covrigi. Și-mi plăcea să mă uit prin geam cum îi face: mai întâi îi rula între palme, și-i înnoda între/pe degete. P’ormă (sic!) îi fierbea, poate numai îi opărea. Îi scotea cu o strecurătoare. Îi dadea prin sare si mac…(că n-aveau alte semințe pe atunci) Și abia după aia îi băga(u) în cuptor. Ceream cu sare multă și mai arși.

Azi mi-am luat covrigi. Nu mai au pe sfoară, nu de unde iau eu.

Un domn m-a servit politicos, a adăugat actrița Maia Morgenstein.

Așadar, simigeria nu a dispărut niciodată, însă termenul nu a mai fost folosit la fel de des ca în trecut. În locul acestui cuvânt s-a folosit „covrigărie”, care practic definește același lucru. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, simigeria este un substantiv feminin, sinonim cu covrigăria, adică un „local (prevăzut cu un cuptor de brutărie) în care se fac și se vând simiți, covrigi, plăcinte„.

Foto: Pexels.com