Povestea lui ENIAC, primul computer din lume care cântărea 27 de tone

Astăzi purtăm în buzunar tehnică de calcul de miliarde de ori mai puternică decât computerele folosite pentru a trimite primii oameni pe Lună. Însă, pentru a ajunge la smartphone-urile și laptopurile subțiri de astăzi, omenirea a trebuit să facă un prim pas uriaș în era digitală. Acest pas s-a numit ENIAC (Electronic Numerical Integrator and Computer) – un monstru tehnologic de 27 de tone care a marcat nașterea calculatoarelor electronice moderne.

Un proiect secret din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Istoria lui ENIAC a început în anul 1943, în plin Război Mondial. Armata Statelor Unite avea o nevoie disperată de calcularea rapidă a tabelelor de balistică pentru artilerie. Până atunci, aceste calcule erau făcute manual de echipe formate din sute de matematicieni (numiți la acea vreme chiar „computere”), un proces extrem de lent care putea dura săptămâni întregi pentru o singură traiectorie.

Fizicianul John Mauchly și inginerul J. Presper Eckert Jr., de la Universitatea din Pennsylvania (Moore School of Electrical Engineering), au propus o soluție radicală: construirea unei mașini complet electronice care să execute mii de calcule pe secundă. Finanțat în secret de armată, proiectul s-a finalizat la sfârșitul anului 1945 și a fost prezentat oficial publicului în februarie 1946.

Colosul din subsol: Dimensiuni și cifre uluitoare

Pentru standardele de astăzi, dimensiunile lui ENIAC sunt greu de imaginat:

• Greutate: Peste 27 de tone 

• Suprafață: Ocupa peste 140-160 de metri pătrați, umplând o cameră întreagă cu panouri metalice înalte de aproape 3 metri aranjate în formă de U.

• Componente: Conținea peste 17.400 de tuburi cu vid, 70.000 de rezistoare, 10.000 de condensatoare, 6.000 de comutatoare manuale și aproximativ 5 milioane de îmbinări lipite de mână.

• Consum de energie: Consuma în jur de 150 kW de electricitate — o cantitate atât de mare încât exista un mit urban conform căruia luminile din întregul oraș Philadelphia scădeau în intensitate când ENIAC era pornit.

Fiind alimentat de mii de tuburi electronice, ENIAC genera o căldură imensă, fiind necesare sisteme masive de ventilație și aer condiționat pentru a preveni supraîncălzirea. De asemenea, tuburile se ardeau frecvent, iar tehnicienii trebuiau să identifice și să înlocuiască tuburile defecte aproape în fiecare zi pentru a menține calculatorul funcțional.

Cum se „programa” un computer fără ecran sau tastatură?

Spre deosebire de computerele moderne, ENIAC nu avea un sistem de operare și nici nu putea stoca programe pe un hard disk.

Programarea lui ENIAC era o muncă fizică titanică. Pentru a trece de la o problemă matematică la alta, o echipă de programatoare (printre care s-au remarcat 6 femei membre ale proiectului, considerate ulterior pionieri ai informaticii) trebuia să schimbe manual poziția a mii de comutatoare și să reconecteze sute de cabluri masive între panouri. Această reconfigurare fizică putea dura zile sau chiar săptămâni!

Cu toate acestea, odată configurat, viteza lui ENIAC era fără precedent la acea vreme: putea executa 5.000 de adunări pe secundă — o viteză de peste 1.000 de ori mai mare decât cea a mașinilor de calcul electromecanice din acea epocă.

Moștenirea lui ENIAC

Deși războiul se încheiase când ENIAC a devenit complet operațional, mașina a fost folosită intens în anii următori pentru calcule complexe privind fizica nucleară (studiul fezabilității bombei cu hidrogen), prognoze meteorologice, studiul razelor cosmice și proiectarea canalelor de transmisiune.

ENIAC a funcționat neîntrerupt până în octombrie 1955, când a fost scos definitiv din funcțiune. Piese din această mașină istorică sunt expuse astăzi la Muzeul Național de Istorie Americană Smithsonian și la Universitatea din Pennsylvania.