Momentul în care Nicolae Iorga l-a umilit pe Carol al II-lea: „Aceşti hohenzollerni, prin camătă (…) au ajuns extrem de bogaţi”

de: Claudiu Petrișor
18 04. 2023
iorga_carol
Iorga si Carol al II-lea

Unul dintre cei mai bravi și mai culți români care au trăit vreodată a fost, cu siguranță, istoricul Nicoale Iorga. Acesta nu a fost doar un istoric desăvârșit, ci a jucat și un rol important în politica națională, ocupând la un moment dat funcția de premier. Cel care s-a folosit de faima lui Iorga a fost Carol al II-lea. După restaurația din iunie 1930 avea nevoie de o persoană respectată în fruntea guvernului pentru a-și legitima domnia. De aceea pe 19 aprilie 1931, Carol al II-lea îl numește pe Iorga prim-ministru. Iorga a deținut funcția doar până în anul 1932.

Principalul conflict al lui Carol al II-lea din mandatul lui Iorga era cel cu Garda de Fier, o organizație fascistă a cărei popularitate era în creștere. În martie 1932, Iorga a semnat un decret prin care scotea mișcarea în afara legii, decret care a reprezentat începutul conflictelor de interese cu fondatorul Gărzii Corneliu Zelea Codreanu.

Relația celor doi s-a degratat treptat și a fost presărată și cu momente tensionate pe alocuri. În 1939, cu un an înainte ca regimul lui Carol al II-lea să se prăbușească, într-o ședință a Academiei Române, consilierul regal Nicolae Iorga a adus grave acuzații Suveranului, atunci când preşedintele acestei înalte instituţii propusese ca toţi academicienii să se înscrie în bloc în „Frontul Renaşterii Naţionale”.

Iorga a răbufnit la gândul că academicieni să se înscrie în „Frontul Renaşterii Naţionale” înființat de Carol al II-lea la 16 decembrie 1938, în locul partidelor politice declarate clandestine.

„Nu, domnule preşedinte, noi nu suntem o turmă de mameluci, fiecare dintre noi are puterea de discernământ necesară şi prin nimic nu am putea fi constrânşi ori măcar ademeniţi să comitem un asemenea act. Eu cel puţin, declar de la început, că nu m-aş putea înscrie niciodată în asemenea condiţiuni”, a punctat Iorga, moment în care din sală s-a stricat „Destul!” sau „Stai jos!”.

Iorga a continuat menționând că nu vorbeşte numai în calitate de academician, ci şi de istoric: „În Evul Mediu existau în Germania trei oraşe libere: Hamburg, Lubeck şi Bremen. În Lubeck, printre diferitele familii de evrei conlocuitoare se găseau únele care se numeau„Zollern”, adică familiile din deal, şi spre a nu se confunda cu cele din vale, îşi ziceau „Hohenzollern”. Aceşti hohenzollerni, prin camătă şi tot felul de mijloace specific evreieşti, devenind extrem de bogaţi, au ajuns mai târziu stăpâni ai castelului şi domeniilor de la Sigmaringen, fiind înnobilaţi de Margraful Bavariei. Din aceşti hohenzollerni se trage actúala noastră dinastie care, după cum este şi firesc, poartă un numai stigmatele rasei evreieşti, dar mai suferă şi de anumite tare care se transmit pe calea ereditară şi periodic din patru în patru generaţii”.

Nicolae Iorga a mai spus: „Printre alte boli ale acestei familii se află şi nebunia transmisă invariabil din patru în patru generaţii şi că păcatele au căzut tocmai pe M.S. Regele ca să fie din generaţia celor nebuni. Regele Ferdinand a fost deplin sănătos la minte, după cum a fost sănătos şi Regele Carol I, ca şi fratele său, tatăl Regelui Ferdinand. Deşi părintele Regelui Carol şi bunicul Regelui Ferdinand au fost sănătoşi, bunicul Regelui Carol I a fost totuşi nebun, nebunie transmisă astăzi, după a patra generaţie, Regelui Carol al II-lea. Mai mult încă: toţi aceşti regi ori prinţi nebuni, atunci când au simţit că puterea de vitalitate a sângelui evreesc din venele lor scade, din cauza rezultatelor încrucişării cu prinţese de sânge arian, au căutat să-şi reconforteze virusul iudaic prin căsătorii cu evreice. Aşa a făcut şi străbunicul lui Carol al II-lea, care l-a precedat cu patru generaţii şi aşa a făcut şi actualul Rege al României, căsătorit – după cum se ştie- cu dna Lupescu”.

Se pare că Suveranul asculta la un microfon ședința și, știind despre acest lucru, colonelul Urdăreanu s-a dus la Iorga ca să-l împiedice de a vorbi mai departe. Fără teamă, Iorga a încheiat discursul: „Du-te şi spune stăpânului tău, că profesorul Iorga nu se teme de nimeni, chiar dacă Regele ar porunci să fie ucis şi că toate cele spuse acum la Academie se vor învăţa în viitor în cărţile de şcoală. Chiar dacă voi fi suprimat, cele spuse se vor cunoaşte totuşi în lumea întreagă, deoarece am avut grijă să le trimit mai înainte la Londra, Roma, Paris şi Berlin”.

Momentul de mai sus poate fi găsit în arhiva SRI, fond D, dosar 11382, vol. II, f. 181-184.

În anul 1940 regimul lui Carol al II-lea s-a prăbușit. Neașteptata cedare a Basarabiei și Bucovinei de nord sovieticilor a șocat societatea românească și l-a revoltat pe Iorga. La două ședințe ale Consiliului de Coroană ținute la 27 iunie, a fost unul din cei șase membri (din totalul de 21) care s-au opus ultimatului impus de URSS, cerând cu insistență apărarea armată a Basarabiei.

Carol al II-lea si Iorga

Iorga, ucis de legionari

Nicolae Iorga a fost omorât în anul 1940. Pe data de 27 noiembrie 1940, Nicolae Iorga a fost ridicat de un grup de legionari şi asasinat lângă Strejnicu. În după-amiaza zilei de 27 noiembrie, un grup de legionari format din Ion Tucan, Ştefan Cojocaru, Traian Boeru, Ştefan Iacobete şi Tudor Dacu l-au ridicat pe Iorga din casa sa din Sinaia, din fața soției.

A doua zi, pe data de 28 noiembrie 1940, corpul profesorului Iorga (69 de ani) a fost găsit împuşcat într-un şanţ, „pe şoseaua Ploieşti-Strejnic, cam la 1 km de Strejnic, pe partea dreaptă a şoselei, pe mirişte, la o distanţă de 15 m de şosea”, de către gardianul public Petre Zamfir. Nicolae Iorga fusese împușcat de nouă ori.